Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD pregătește alternativa la Ilie Bolojan

F. P.
Agerpres
adrian madar

Primarul comunei bihorene Sânmartin, Cristian Laza, consideră că Adrian Madar, membru în Consiliul Local Oradea, ar putea fi un foarte bun președinte al PSD Bihor. Într-o declarație făcută vineri, 16 septembrie, la Conferința de alegeri a PSD Sânmartin, Cristian Laza a anunțat cine sunt social-democrații care pot reforma organizația județeană.

„Avem nevoie de o politică inteligentă și credibilă. Competiția între idei nu au trebui să ne dezbine. Din fericire, PSD Bihor are suficienți oameni care înțeleg că partidul trebuie să se manifeste ca un partid deschis față de societate și idei. Cred că Adrian Madar, care ar fi un foarte bun președinte, Alin Novac Iuhas, Ioan Sorin Roman, Emilian Pavel, Aurel George Mohan, primarii și toți ceilalți colegi performanți pot restarta organizația județeană”, a afirmat Cristian Laza, potrivit observatorbihorean.ro.

În prezența a peste 150 de delegați și invitați, Cristian Laza a fost reales în funcția de președinte al organizației PSD Sânmartin.

„Faptul că m-a nominalizat pe mine, alături de alți colegi, ca fiind ECHIPA în care are încredere ca această resetare să fie posibilă este o responsabilitate și o onoare. Iar echipa care se formează este un creuzet al oamenilor de valoare: deopotrivă membri PSD și simpatizanți care cred că social democrația modernă este cel mai actual model politic pentru România și județul Bihor”, a scris ulterior, pe Facebook, Adrian Madar.

Consiliul local Adrian Madar, fost secretar de stat și fost director de top în cadrul BRD, este văzut ca unul dintre puținii social-democrați care ar putea oferi alternativa la administrația PNL de 14 ani din Oradea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.