Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD, reacție OFICIALĂ, după ce Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului: ar trebui să își ceară scuze!

ultima ora

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2019, dar în același timp a acuzat PSD de iresponsabilitate în construcția bugetului. În replică, cei de la PSD îi cer președintelui să își ceară scuze pentru că a întârziat aplicarea unor măsuri prevăzute în Legea bugetului.

”Președintele Klaus Iohannis a făcut astăzi ceea ce era obligat de Lege să facă, demonstrând că scopul său a fost doar de a întârzia cât mai mult promulgarea Bugetului de stat. Un joc electoral meschin, pe spatele tuturor românilor!

În încercarea de a explica blocarea sistematică a noului Buget, președintele Iohannis a mințit din nou, uitând să spună românilor că avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost dat abia la jumătatea lunii decembrie 2018, o dată cu reîntoarcerea din vacanță a președintelui.

Mai mult, în ziua în care președintele recunoaște că este în grevă, ceea ce românii știau deja de patru ani de zile, PSD a ales să inaugureze lucrările pentru primul tronson din autostrada Moldovei.

Mai mult, printre dispozițiile OUG 114 la care a făcut referire domnul președinte ca fiind contrare interesului românilor, se numără:

 Plafonarea prețului la gazele naturale pentru următorii trei ani;

 Reglementarea prețului la energie electrică pentru următorii trei ani;

 Taxa pe lăcomie: cu cât cresc mai mult ratele românilor, cu atât băncile sunt obligate să plătească taxe mai mari la stat;

 Reducerea comisioanelor pentru administratorii privați ai Fondurilor din pilonul II de pensii și raportarea acestor comisioane de performanță în sporirea banilor de pensii ai cetățenilor români;

 Creșterea salariului minim pentru angajații cu studii superioare (de la 1.900 lei la 2340 lei) și pentru angajații din construcții (de la 1.900 lei la 3.000 lei).

În ce privește afirmațiile președintelui Iohannis cu privire la creșterea punctului de pensie constatăm că domnia sa nu doar că citește mai greu, ci și înțelege mai greu ceea ce e scris în programul de guvernare. În mod fals, președintele induce ideea că punctul de pensie ar fi trebuit să crească de la 1.100 lei la 1.265 lei începând cu 1 ianuarie 2019. Nu există însă niciun angajament în programul de guvernare cu privire la data la care va crește punctul de pensie în 2019. Angajamentul ferm al PSD este ca această creștere să aibă loc în cursul acestui an.

Pentru corecta informare a cetățenilor cităm exact fragmentul relevant din Programul de guvernare: „În 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, în 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, în 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.” (pagina 28)

Același lucru este valabil și în cazul pensiei minime: „Pensia minimă va crește de la 520 lei la 640 lei de la 1 iulie 2018. Anual, nivelul acesteia va crește cu cel putin 10% începând cu 2019.” (pagina 78)

Aceste angajamente vor fi respectate, la fel cum au fost respectate și celelalte promisiuni făcute pensionarilor și salariaților din România. În acest sens, îi punem în vedere domnului Iohannis că bugetul pe care tocmai l-a promulgat, după un lung blocaj inutil, prevede creșterea punctului de pensie la valoarea menționată începând cu 1 septembrie 2019, adică în avans față de prevederile Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Același buget, promulgat în cele din urmă de președintele Iohannis, prevede și creșterea pensiei minime cu 10%, de la 640 lei la 704 lei, exact cum e menționat în programul de guvernare.

Totodată sunt prevăzute sumele necesare pentru creșterea salariului minim brut de la 1.900 lei la 2.080 pentru toate categoriile de salariați, cu excepția celor din studii superioare unde creșterea va fi până la 2.350 lei, iar pentru cei din construcții salariul minim brut va fi de 3.000 lei. Mai mult, bugetul prevede creșterea alocațiilor pentru copii, de la 84 lei la 150 lei, iar în cazul copiilor cu dizabilități de la 200 lei la 300. Aceste majorări ar fi putut intra în vigoare începând cu 1 martie, dacă președintele Iohannis nu ar fi amânat inutil promulgarea bugetului.

În pofida tuturor atacurilor nejustificate, bugetul total al administrației publice locale va crește în acest an cu 4,6 miliarde lei. În baza principiului descentralizării, autoritățile locale vor gestiona mai multe plăți care până în prezent erau efectuate de către Guvern, precum cheltuielile pentru centrele persoanelor cu handicap sau pentru protecția copilului. Valoarea totală a acestor cheltuieli va fi de 6,1 miliarde lei și urmează să fie acoperită din veniturile suplimentare de 10 miliarde lei, provenite din impozitul pe venit încasat 100% de autoritățile locale și din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Prin urmare, în loc să acuze PSD și să mintă cetățenii, președintele Iohannis ar trebui să își ceară scuze de la toate categoriile sociale care au fost afectate de întârziereanejustificată a promulgării Legii bugetului pentru anul 2019.”, arată cei de la PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.