Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD, replică dură pentru Iohannis. Preşedintele, acuzat de 'dispreţ total faţă de munca fizică': 'Aceste categorii formează în principal Diaspora'

PSD

Grupul PSD din Camera Deputaţilor reacţionează la acuzaţiile lansate de Administrația Prezidențială, după Ordinul dat de ministerul Educației prin care elevii cu media sub 5 la Evaluarea Națională nu vor mai putea fi repartizați în licee. Președinția susține că demersul este unul segregaționist, iar PSD continuă să facă experimente grave în educație. În replică, social-democraţii îl acuză pe Iohannis că dispreţuieşte munca fizică şi meseriaşii, deşi mare parte din românii din diaspora au asemenea activităţi.

"După ce un întreg mandat a mimat interesul față de educația românească, fără a fi capabil ca în 5 ani de zile să vină cu vreo propunere concretă, astăzi, Președintele Klaus Iohannis face dovada ipocriziei supreme atacând una dintre cele mai bune măsuri adoptate în ultimii ani privind învățământul românesc, măsură ce vine în primul rând în sprijinul tinerilor, ajutându-i să-și croiască un drum în viață, prin învățatea unei meserii, măsură cerută deopotrivă și de mediul de afaceri românesc!

Astfel, în colimatorul președintelui disperat să-și atragă capital electoral a intrat acum Ordinul nr. 4948/2019, care se referă la admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, emis ieri, 5 septembrie, de către ministrul Educației Naționale.

Potrivit Ordinului, elevii care care obțin note sub 5 la Evaluarea Națională sunt repartizați automat în învățământul profesional, iar această decizie vine în sprijinul tinerilor, care astfel pot să învețe o meserie ce le va asigura traiul pe viitor.

În ipocrizia sa, președintele Iohannis ne transmite că, nu-i așa, toți tinerii ar trebui să aibă studii superioare, chiar cu prețul de a nu-și găsi un loc de muncă în viitor.

Mai grav și total suprinzător pentru un Președinte care ar trebui să unească toate categoriile sociale, mesajul care transpare din declarațiile lui Klaus Iohannis este disprețul său total față de munca fizică și față de meserii precum electrician, instalator, croitor, mecanic sau tâmplar. Rușine, domnule Președinte! Aceste categorii formează în principal acea Diasporă de a cărei soartă sunteți îngrijorat, e drept! doar atunci când aveți nevoie de voturile ei!

Știm că nu vă place și vă încurcă planurile electorale, domnule Președinte, însă PSD rămâne conectat la realitate, inclusiv prin promovarea învățământul dual, nu doar a celui liceal sau universitar, deoarece, domnule Președinte, dacă nu știați... nevoile tinerilor sunt diferite, prin urmare, și măsurile ce-i vizează trebuie să fie diferite! De aceea, PSD va promova în continuare ideea că a învăța bine o meserie poate fi cheia pentru o viață demnă și prosperă. Pentru că a munci nu este o rușine, ci un lucru de care toți trebuie să fim mândri!", se arată într-un comunicat al Grupului PSD din Camera Deputaţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.