"Decizia de a candida Victor Ponta nu a luat-o. Noi discutăm acum posibilități.(..) Că își dorește să rămână prim-ministru, eu îi respect această decizie. Dacă va rămâne prim-ministru, iar este foarte bine pentru că, din fericire, de când este prim-ministru, România a început să performeze economic. Nu spectaculos, dar am avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. (..) Noi în PSD nu am stabilit că trebuie să avem un candidat propriu, nu este stabilit acest lucru", a afirmat Dragnea la o emisiune difuzată de Digi 24.
În opinia sa, premierul Victor Ponta întrunește calitățile pe care românii ar dori să le vadă la președintele țării.
"Victor Ponta întrunește cea mai mare parte din calitățile pe care și le-ar dori românii vor să le vadă la președintele acestei țări. (..) Este un om cu gânduri și abordări foarte sănătoase, și din punct de vedere politic și din punct de vedere administrativ. Este un om care învață foarte mult, a învățat foarte mult economie, a învățat foarte mult administrație, nelucrând în domeniu. Este un om cu caracter foarte puternic, e un om de echipă.(..) Are o calitate foarte rară: își respectă cuvântul dat", a afirmat Dragnea.
Acesta a dezmințit existența unor presiuni din partea liderilor locali ai PSD care l-ar forța pe Victor Ponta să candideze.
"Se încearcă să se acrediteze această idee (a presiunilor șefilor din teritoriu asupra prim-ministrului pentru a candida la prezidențiale n.r.). Nici vorbă de așa ceva. Nimeni nu-l presează pe Victor Ponta. Nimeni nu poate să meargă la Președinție presat!", a afirmat Dragnea
Pe de altă parte, vicepremierul a precizat că și-ar dori să fie șeful campaniei prezidențiale a lui Ponta: "Dacă Victor Ponta va deveni candidat, eu sper că voi conduce campania prezidențială".
Agerpres
Comentează