Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSG îşi omagiază fanii sud-coreeni la meciul cu Le Havre: Tricourile vor avea imprimate numele în coreeană

PSG
PSG

Paris Saint-Germain va juca duminică, împotriva echipei Le Havre, pentru prima dată în istoria clubului în tricouri cu text coreean imprimat pe ele, profitând totodată de faptul că partida va începe la ora 13:00 CET (21:00, ora Seulului), pentru a-şi invita fanii la un eveniment excepţional în capitala sud-coreeană, a anunţat gruparea franceză.

Peste 1.000 de suporteri se vor reuni la Seul alături de reprezentanţi ai clubului şi de diverşi parteneri, printre care Paris Baguette, care a devenit prima companie sud-coreeană care a semnat un parteneriat cu clubul la începutul lunii noiembrie, precum şi EA Sports. Artişti locali vor anima evenimentul, care va oferi, de asemenea, fanilor posibilitatea de a-şi personaliza tricourile pe loc.

De când Lee Kang-in s-a alăturat clubului, Paris Saint-Germain a văzut că interesul fanilor săi din Coreea de Sud a crescut, după cum arată o creştere cu 20% a numărului de suporteri sud-coreeni care au asistat la meciurile de pe Parc des Princes într-un singur sezon, precum şi o prezenţă crescută a sud-coreenilor în rândul celor care urmăresc clubul pe reţelele de socializare, cu 22.000 de sud-coreeni în plus urmărind clubul pe X şi cu 35.000 în plus urmărindu-l pe Naver, ceea ce face din PSG al treilea cel mai urmărit club de fotbal din această ţară.

Creşterea popularităţii Paris Saint-Germain în Coreea de Sud poate fi măsurată şi prin succesul comercial al magazinului său oficial din Seul, deschis în luna iulie, ţara fiind acum a doua cea mai mare piaţă a clubului în ceea ce priveşte comerţul electronic.

PSG va întâlni Le Havre duminică, în deplasare, de la ora 14.00, în etapa a 14-a a campionatului Franţei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.