"Să fii obsedat" de o victorie finală în Liga Campionilor "nu este niciodată semn bun", a declarat luni antrenorul lui Paris Saint-Germain, Luis Enrique, cu o zi înaintea meciului dintre echipa sa şi Borussia Dortmund, din prima etapă a fazei grupelor acestei competiţii, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Când o echipă, un club este obsedat de ceva, nu este niciodată semn bun, trebuie să ai speranţe, ambiţie, dar o obsesie nu funcţionează niciodată, în niciun domeniu al vieţii", a afirmat Luis Enrique într-o conferinţă de presă.
PSG, al cărui preşedinte, Nasser al-Khelaifi, a spus, de la venirea sa în 2011, că vizează câştigarea Ligii Campionilor, este în acest an mai discret în privinţa obiectivelor sale.
"Trebuie să vedem cum începe competiţia", "clubul nostru este convins şi motivat, sperăm să câştigăm toate competiţiile posibile", a spus antrenorul spaniol, care a cucerit Liga Campionilor cu FC Barcelona în 2015.
PSG nu a pregătit ideal întâlnirea cu Dortmund, fiind învinsă vineri de Nice pe Parc des Princes, dar Luis Enrique s-a arătat calm: "Noi n-am început foarte bine sezonul, dar aşa se întâmplă de fiecare dată când vin eu, sunt multe informaţii, idei, concepte pe care jucătorii trebuie să le asimileze".
"Văd asta ca un proces, care cere timp", chiar dacă "este greu să ceri timp, fiindcă eu ştiu cum merg lucrurile", "dacă rezultatele sunt proaste, voi fi dat afară", a explicat el.
"Mi se pare că echipa este foarte receptivă" în ce priveşte indicaţiile, "există o marjă de progres, dar sunt multe lucruri pe care echipa le face foarte bine, PSG nu cedează niciodată, cursele sunt foarte intense, jucătorii aleargă cu sau fără mingea la picior", a adăugat fostul selecţioner al Spaniei.
"Atitudinea jucătorilor merită nota 10", a subliniat el.
Fundaşul Marquinhos, prezent şi el la conferinţa de presă, a lăudat "un antrenor care de cum a venit a arătat că are o foarte mare ambiţie, să facă astfel încât toţi jucătorii progresează".
Comentează