DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Purgatoriul lui Dante - Mesajul unui preot infectat cu SARS-Cov-2

Los Angeles Times
coronavirus

Unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi din Sibiu, Achim Băcilă, care conduce lăcaşul de cult considerat a doua Catedrală a oraşului, a transmis un mesaj, după ce s-a infectat cu coronavirus. Preotul, care măturiseşte că a fost ”la un pas de moarte” afirmă că asociază Secţia Covid cu Purgatoriul lui Dante: ”Toţi întră pe picioare, apoi are loc trierea: unii în RAI, adică acasă în bucuria celor dragi, alţii «cu picioarele înainte»". Preotul mai spune că dintr-un antivaccinist a devenit un promotor al vaccinului, potrivit news.ro.

Preotul Achim Băcilă, unul dintre cei mai cunoscuţi şi respectaţi preoţi din Sibiu, care conduce lăcaşul de cult considerat a doua Catedrală a oraşului, a transmis unui coleg de breaslă un mesaj după ce s-a infectat cu coronavirus.

Destinatarul a postat mesajul pe Facebook, cu acordul expeditorului.

”După 24 de ore în secţia COVID, iată reflecţiile mele:

- deşi am fost " la un pas de moarte" cuvintele medicului Drăghilă, simt că DUMNEZEU mai are cu mine CEVA de făcut...în primul rând să-L mărturisesc mai mult oamenilor...

- asociez secţia COVID cu PURGATORIUL lui Dante. Toţi întră pe picioare, apoi are loc trierea: unii în RAI, adică acasă în bucuria celor dragi, alţii în Iad, în întuneric...ducâdu-i "cu picioarele înainte" alţii...

- dintr-un antivaccinist acum am ajuns un promotor fervent al vaccinului la fel ca sfinţitul stareţul EFRÈEM Vatopedinul”, se arată în mesaj.

Preotul sibian afirmă că ”antivacciniştii sunt influenţaţi malefic de duhurile demonice care iau nepregătite sute de suflete”.

”Dragii mei, vaccinaţi-vă ca să nu ajungeţi aici. Soţia mea, Mari, vaccinată, n-are covid, iată un exemplu concludent. De pe pat de spital vă îmbrăţişez şi vă doresc multă, multă, sănătate”, a mai scris preotul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.