Purtarea măștii a devenit obligatorie în mijloacele de transport în comun din Elveţia

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 06-07-2020

Actualizat: 06-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: swiss flag

Purtarea măştii în mijloacele de transport în comun din Elveţia a devenit obligatorie începând de luni pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, informează DPA.

Anterior, autorităţile elveţiene au recomandat călătorilor să-şi acopere gura şi nasul doar în timpul călătoriilor de la orele de vârf, deşi cei mai mulţi dintre aceştia păreau să ignore recomandările oficiale, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea a făcut anunțul: Începand de astăzi și-au deschis porțile .

''Situaţia se prezintă bine'', a declarat Guido Schoch, directorul serviciului de transport public din Zurich, pentru presa locală. ''Peste 95% dintre persoane poartă mască''.

Noile reguli vizează de asemenea cursele aeriene operate de companii elveţiene, a confirmat pentru un post de radio un purtător de cuvânt guvernamental. Elveţienii trebuie să poarte măşti şi atunci când călătoresc în telecabine, dar nu şi pe perioada în care se află în magazine.

Citește și: Alexandru Rafila a reacționat după decizia CCR: Cred că trebuie să ne concentrăm puțin să învățăm, să educăm oamenii, să insistăm asupra măsurilor preventive pe care trebuie să le luăm

Numărul infecţiilor cu noul coronavirus detectate în Elveţia a înregistrat o creştere semnificativă în ultima perioadă, de 134%, potrivit ziarului Tages-Anzeiger. Pe durata weekendului trecut, 410 studenţi şi profesori din două şcoli de lângă graniţa cu Franţa au fost nevoiţi să intre în carantină din cauza cazurilor noi.

Începând de luni, cetăţenii din 29 de ţări considerate ca având un risc crescut trebuie să respecte o carantină autoimpusă timp de zece zile la intrarea pe teritoriul Elveţiei. Pe lista acestor ţări se află Rusia, Serbia, Suedia şi Statele Unite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri