Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu: ‘Epoca dobânzilor mici a trecut! A fost o anomalie totală'

cancan.ro
robor

Speranțele românilor care visau ca ROBOR să scadă se năruie după ultimul anunț din partea BNR. Purtătorul de cuvânt al instituției spune că un ROBOR de 0,61% a fost nefiresc.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a vorbit despre evoluția dobânzii cheie și despre indicele bancar ROBOR.

La ultima ședință de politică monetară, Banca Centrală nu a mai făcut un pas înainte, nu a mai crescut dobânda cheie, a rămas în luna februarie la 7%, la fel ca în luna anterioară. Să ne așteptăm oare ca la următoarea ședință de politică monetară să scadă dobânda cheie, în funcție de care ratele tururor românilor cu credite bancare?

Nu vedem condițiile îndeplinindu-se chiar așa de repede

”Nu s-a modificat dobânda, aveți dreptate, dar, după cum ați văzut, ROBOR-ul a scăzut în această perioadă. Legătura nu este neapărat atât de condiționată. Evident că există: dobânda a ajuns la 7%, ROBOR-ul este la 7%. Vă amintiți că, în noiembrie, am avut și 8%-8,2% cotația ROBOR-ului la trei luni. Nu susțin că nu există această legătură, dar ea nu este atât de simplă. Contează și alte lucruri în piață, precum lichiditatea și așteptările legate de inflație.

Pentru că ROBOR-ul evoluează așa și din această cauză. Ori, așteptările legate de inflație arată acum o inflație care coboară. Nu vorbim despre o coborâre bruscă și de aceea, dacă este să vorbim despre o scădere a dobânzii la următoarea ședință, este o decizie pe care o ia Consiliul de Administrație. Nu vedem condițiile îndeplinindu-se chiar așa de repede. În plus, Banca Centrală a arătat o prognoză de inflație pentru finalul anului, undeva la 7%, și aș putea să spun așa: cu siguranță Consiliul de Administrația va lua în considerare toate acele decizii care sunt necesare pentru a ajunge la această inflație de 7% spre finalul anului”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR.

Nu cred că Banca Centrală va putea face ceva

Reprezentantul BNR a precizat, totodată că ”o prognoză este făcută numai în condițiile în care se îndeplinesc anumiți parametri, iar parametrii aceia, mare parte dintre ei, nu depind de Banca Centrală. Când depind de Banca Centrală, evident că se atinge ținta. Dar dacă are loc o intensificare a războiului din Ucraina și o nouă criză energetică, îmi este greu să cred că Banca Centrală va putea să facă ceva. Putem să avem orice ținte și orice prognoze.

Altceva vreau să subliniez însă: atâta timp cât inflația este la 15%, iar dobânda la 7%, vorbim în continuare de un diferențial uriaș de dobândă și ar fi o extraordinară performanță să putem antrena o coborâre a inflației fără să mai avem creșteri de dobândă. Să nu înțelegem greșit: într-o lume normală, dobânda de politică monetară trebuie să fie peste inflație. Repet, nu la o inflație de 15%, pentru că lucrurile degenerează poate în ultimul hal. Dar într-o lume normală, în manualul de economie așa scrie, dobânda trebuie să fie peste inflație. Dacă setăm așteptările într-un sens complet nerealist, riscăm să avem mai multe necazuri decât beneficii în urma acestui proces, care este un proces de descreștere ușoară a inflației.

Aș putea spune altfel: epoca dobânzilor mici a trecut, ea a fost o anomalie totală, pentru că să ai 0,61% la ROBOR este nefiresc. A fost o situație cu totul specială în economia mondială, care a influențat și piața românească și a făcut să avem aceste dobânzi. Dobânzile trebuie să fie real pozitive. Repet, în manualul de economie scrie acest lucru”, a mai spus Dan Suciu, conform dcbusiness.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.