Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Purtătorul de cuvânt al PNL contrazice UDMR: Infirm, nu există solicitări de preluare a Ministerului Mediului

pnl udmr sigle

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat luni că, până în momentul de faţă, nu e nicio solicitate din partea vreunei formaţiuni politice în legătură cu vreun portofoliu al UDMR. El a precizat că există o oportunitate de a îmbunătăţi anumite portofolii unde s-a performat mai puţin şi a adăugat că „este vorba de funcţionarea acestei guvernări, nu a apăra portofoliile şi a ţine cu dinţii sau a pune condiţii, dacă nouă ni se ia”.

„Infirm, nu ştiu din ce surse aţi aflat, până în momentul de faţă nu e nicio solicitate din partea vreunei formaţiuni politice în legătură cu vreun portofoliul UDMR. Din partea noastră şi a PSD există flexibilitate, este foarte normal să existe această fereastră de oportunitate, apropo de reaşezarea politică a acestei coaliţii, să discutăm”, a afirmat Stroe, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, potrivit news.ro.

El a continuat: „Evident ne dorim UDMR în coaliţie, ne bazăm pe maturitatea acestui partid care tot timpul s-a achitat de obligaţii şi de angajamentele sale, în mod riguros”.

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că este vorba de funcţionarea acestei guvernări.

„Acesta este numitorul comun al acestei guvernări. Nu a apăra portofoliile şi a ţine cu dinţii sau a pune condiţii, dacă nouă ni se ia. Avem nişte discuţii intime ale coaliţie şi evaluarea miniştrilor, nu există nicio problemă în momentul de faţă. Nu trebuie să fiţi atât de defensivi în legătură cu ce vă aparţine în momentul de faţă în ecuaţia guvernamentală, am spus doar că există flexibilitate, în condiţiie în care asigurăm funcţionarea guvernării. Ponderea în coaliţie este reflectată foarte bine”, a comentat Stroe.

Ionuţ Stroe a arătat „evaluarea se face iar ponderea fiecărui partid nu se schimbă”.

El l-a întrebat pe reprezentantul UDMR dacă este de acord cu o evaluare a întregului Executiv.

„Există o oportunitate de a îmbunătăţi anumite portofolii unde s-a performat mai puţin, a spus-o chiar şi preşedintele UDMR, acesta este momentul în care resetezi. (..) Vom avea o evaluare, e un moment oportun, oferit de această schimbare de premier”, a mai arătat Ionuţ Stroe, precizând că evaluarea va fi făcută de premier şi de partide.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.