Două noi tipuri de vehicule blindate vor intra foarte curând în dotarea forţelor speciale ale Serviciului Federal de Securitate (FSB), după ce preşedintele rus Vladimir Putin şi ministrul apărării Serghei Şoigu le-au trecut în revistă la sfârşitul săptămânii trecute, relatează RIA Novosti şi canalul de televiziune al armatei Zvezda, potrivit Agerpres.
Primul seamănă foarte mult cu faimoasa maşină a lui Batman sau cu blindatul din jocul Half-Life 2. Acesta a fost creat pe baza maşinii blindate Karatel (Justiţiarul) şi are o greutate de 12 tone, putând dezvolta o viteză de până la 200 de km pe oră, datorită motorului YMZ -7E 846, utilizat de regulă de camioanele sportive KAMAZ.
Vehiculul, cu denumirea Falcatus, a fost dezvoltat de uzina de automobile din Gorki GAZ, şi poate transporta până la zece persoane. Până de curând, existenţa maşinii Karatel era ţinută în secret, chiar dacă zvonuri despre crearea unui blindat monstruos circulau de mai mulţi ani.
Falcatus reprezintă o maşină universală a serviciilor speciale, dar este şi un blindat proiectat să fie eficient în condiţiile unui război urban.
Vehiculul are corpul în forma de V pentru ca undele provocate de eventuale explozii sau proiectile să ricoşeze mai bune de pe el.
Celălalt blindat uriaş, denumit Viking, este dotat cu un şasiu preluat tot de de la un camion KAMAZ. Acesta a fost creat pe baza KAMAZ -4911 Extrem, conceput iniţial pentru raliurile internaţionale, precum Paris-Dakar. Unele dintre vehiculele noi dezvoltate pentru FSB nu au analogii în lume. Tehnologiile după care au fost construite cele două tipuri de maşini blindate reprezintă secret de stat, mai relevă postul de televiziune Zvezda.
Putin a lansat 'Batmobilul' în varianta rusească - VIDEO
București
11°C
Articole Similare

137
Donald Trump a pus ochii pe uraniul iranian - Se pregătește o operațiune de mare risc
137

678
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
678

2.432
„Reforma” lui Bolojan merge „ceas” în teritoriu - Posturi reduse, niciun om dat afară la un consiliu județean condus de PNL
2.432

3.722
VIDEO Atac surpriză în Arabia Saudită: „ochiul din cer” al SUA, scos din joc / „Ar putea afecta capacitatea de a detecta amenințările Iranului”
3.722

824
VIDEO FOTO Situație critică pe râul Putna: autoritățile au amplasat diguri și mii de saci de nisip
824

2.449
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
2.449

3.025
Kaja Kallas intrevine în scandalul Italia-Israel. Premierul Netanyahu anunță că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acum acces la Biserica Sfântului Mormânt
3.025

4.470
VIDEO Diana Șoșoacă a ajuns la Parchetul General. Procurorii vor expertiză psihiatrică fiindcă a negat Holocaustul: Muzica patriotică și zeci de susținători
4.470

6.033
Șefa TVR este nemulțumită de salariul pe care îl încasează. Adriana Săftoiu: 'Am salariul mult mai mare'
6.033

1.545
Donald Trump dezvăluie secretele noii săli de bal de la Casa Albă - Care este implicarea armatei SUA
1.545

1.707
Vreme rea în jumătate de țară: ANM a emis o informare meteorologică / Prognoza pentru București
1.707

4.981
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
4.981

8.518
Următoarea mutare a PSD începe să prindă contur
8.518
















Comentează