Putin l-a avertizat pe Trump, în timpul convorbirii telefonice: Furnizarea de rachete Tomahawk către Ucraina ar compromite procesul de pace

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 16-10-2025 22:22

Actualizat: 16-10-2025 22:46

Article thumbnail

Sursă foto: tass.com

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a avertizat pe Donald Trump, în timpul convorbirii telefonice, că o eventuală furnizare de rachete Tomahawk către Ucraina ar deteriora relațiile dintre SUA și Rusia și ar periclita procesul de pace, potrivit mediafax.ro.

Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin l-a avertizat pe Donald Trump, în cadrul convorbirii telefonice de joi, că o eventuală decizie a Washingtonului de a furniza Ucrainei rachete de croazieră Tomahawk ar dăuna relațiilor bilaterale și procesului de pace, potrivit SkyNews.

Potrivit consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov, liderul de la Kremlin i-a transmis lui Trump că forțele ruse dețin în prezent „inițiativa strategică deplină” pe întreaga linie a frontului din Ucraina.

Ușakov a precizat că un nou summit între cei doi președinți este în pregătire și va fi precedat, în zilele următoare, de o convorbire între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Convorbirea dintre Putin și Trump, a mai menționat Ușakov, a avut loc la inițiativa părții ruse și a durat aproape două ore și jumătate.

Președintele american Donald Trump a declarat joi seară că discuția sa telefonică de două ore cu liderul rus Vladimir Putin a fost „foarte productivă” și că „s-au făcut progrese semnificative” în privința războiului din Ucraina.

Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, față-n față: este încă posibil

trump putin zelenski

Potrivit purtătoarei sale de presă, Karoline Leavitt, Trump „crede că este încă posibil” să-i aducă față în față pe Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, într-o tentativă de a avansa spre o înțelegere de pace.

„Președintele va încerca să ducă mai departe procesul de pace”, a declarat Leavitt, citată de Sky News, adăugând că Putin s-a arătat „dispus să se așeze la masa discuțiilor cu Trump”.

Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, Trump a spus că Putin l-a felicitat pentru „marea realizare a păcii în Orientul Mijlociu”, despre care a afirmat că „a fost visată timp de secole”.

Cei doi lideri au convenit organizarea unei întâlniri a echipelor de nivel înalt, condusă din partea SUA de secretarul de stat Marco Rubio, săptămâna viitoare. După aceasta, va urma o întâlnire directă între Trump și Putin la Budapesta, Ungaria, „pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război rușinos dintre Rusia și Ucraina”, a precizat președintele american.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri