Un colaborator apropiat al opozantului nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut marţi la Moscova pentru participarea la un protest datând de anul trecut, el riscând până la 30 de zile de închisoare, informează AFP potrivit Agerpres.
Leonid Volkov (38 de ani) a fost reţinut de poliţia moscovită în timp se îndrepta la serviciu într-un taxi, a indicat Kira Iarmîş, purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi.
'Ei l-au arestat, spunându-i: 'Te aşteptăm de mult timp!', a povestit Aleksei Navalnîi pe contul său de Twitter.
Pe propriul cont de Twitter, Volkov a explicat că arestarea sa este legată de participarea sa anul trecut la o manifestaţie neautorizată împotriva creşterii vârstei de pensionare. El riscă până la 30 de zile de închisoare.
La 9 septembrie 2018, mii de persoane au protestat în toată Rusia împotriva unei legi care majora vârsta de pensionare, lege între timp intrată în vigoare. Mai multe sute de persoane au fost arestate.
Intervievat de postul de radio Eho Moskvî, Viaceslav Ghimadi, un avocat al organizaţiei Fondul împotriva corupţiei (FBK) a lui Aleksei Navalnîi, a declarat că Leonid Volkov nu a putut să organizeze acea manifestaţie întrucât se afla în străinătate la acel moment.
Putin își continuă răfuiala cu opozanții - Un colaborator apropiat al lui Aleksei Navalnîi a fost arestat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

432
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
432

2.359
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
2.359

15
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
15

37
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
37

36
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
36

4.161
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
4.161

137
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
137

51
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
51

110
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
110

3.912
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
3.912

2.426
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.426

2.434
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.434

5.058
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
5.058
















Comentează