Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Putin, mesaj subtil pentru Occident: 'Nu vom permite revoluţii colorate în Rusia sau în OTSC'

mirror.co.uk
putin

Autorităţile ruse nu trebuie să permită "revoluţii colorate" atât în Rusia, cât şi în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC - care grupează, în afară de Federaţia Rusă, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan), a declarat marţi seara preşedintele rus Vladimir Putin, într-un interviu difuzat de postul de televiziune Mir, citat de portalul Gazeta.ru, transmite agerpres.

"Nu trebuie să permitem nimic de acest gen şi vom face tot posibilul pentru aceasta atât în Rusia, cât şi în ţările partenere OTSC", a afirmat Vladimir Putin, în condiţiile în care Moscova a acuzat în repetate rânduri Occidentul de orchestrarea unor "revoluţii colorate" în spaţiul CSI (Comunitatea Statelor Independente), inclusiv în Georgia şi Ucraina, unde în ultimii ani au venit la putere forţe prooccidentale ca urmare unor ample manifestaţii în masă.

Citeşte şi: Ruşii dau peste cap socotelile occidentale: Rebelii sirieni deţin două instalaţii de arme chimice

Putin a subliniat că experţii ruşi sunt familiarizaţi cu diferite metode de organizare a unor astfel de acţiuni, care "conduc la destabilizarea gravă în aceste zone".

content-image

Manifestanţi ruşi în Piaţa Bolotnaya din Moscova - Anton Golubev / Reuters (foto)

Moscova consideră până astăzi că înlăturarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, în urma unei mişcări populare fără precedent în fosta republică sovietică la sfârşitul anului 2013, eveniment ce a adus la guvernare forţe proeuropene, a fost o lovitură de stat sau o "revoluţie colorată", orchestrată de Vest.

Termenul de "revoluţie colorată" a devenit popular în anii 2000, odată cu "revoluţia portocalie" din Ucraina, "revoluţia trandafirilor" în Georgia, "revoluţia lalelor" în Kârgâzstan. Moscova include în aceeaşi categorie şi "primăvara arabă", considerând că o astfel de schimbare a puterii este un rezultat al influenţei politice externe asupra situaţiei interne.

Pentru a evita un scenariu similar, Rusia şi-a înăsprit controlul asupra mass-media şi ONG-urilor. În 2012, Moscova a votat o lege care obligă organizaţiile neguvernamentale ce primesc finanţare din străinătate şi au "activitate politică" să se înregistreze ca "agenţi străini" şi să se afişeze ca atare în orice activitate publică.

Japonia se alătură flotilei americane pentru descurajarea Coreii de Nord

Deşi situaţia pe plan economic s-a înrăutăţit ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei de Occident în 2014 pentru rolul ei în criza ucraineană, nivelul de popularitate al lui Putin continuă să fie unul foarte ridicat, graţie propagandei în mass-media de stat, spun experţii. Se aşteaptă ca Putin - care domină peisajul politic al Federaţiei Ruse în ultimii 17 ani - să candideze pentru un nou mandat în alegerile prezidenţiale din 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.