Putin nu a lăsat scaunele goale - A numit noi guvernatori regionali în urma valului inexplicabil de demisii

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-05-2022

Actualizat: 11-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: 45north

Preşedintele rus Vladimir Putin a numit cinci guvernatori interimari - în regiunile Tomsk, Saratov, Riazan şi Kirov şi în Republica Mari El - în urma unui val de demisii, potrivit unor decrete publicate miercuri pe site-ul Kremlinului, relatează Tass, anunță news.ro.

Adjunctul şefului Departamentului prezidenţial pentru politici interne Vladimir Mazur îl îlocuieşte pe Serghei Jvaşkin, aflat în post de două mandate, din 2012, după ce acesta din urmă a demisionat miercuri din funcţie.

Viceguvernatorul Roman Busargin, şeful Guvernului regional, a fost numit în regiunea Saratov, după ce guvernatorul Valeri Radaiev, aflat în funcţie de zece ani, a demisionat.

Şeful Serviciului federal de statistică Pavel Malkov a fost numit în Riazan, după ce Nikolai Liubimov a anunţat că nu candidează la un nou mandat.

Un membru al Direcţiei prezidenţiale pentru susţinerea activităţilor Consiliului de Stat, Aleksander Sokolov, a fost numit în regiunea Kirov.

Preşedintele guvernului regional al kalmîkiei iuri Zaiţev a fost numit guvernator interimar al Mari El, în urma demisiei lui Aleksander Ievstifeev.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri