Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Qatar recunoaște că muncitorii de pe stadioanele Cupei Mondiale nu au avut condiții bune

Oficialităţile din Qatar au afirmat joi că au îmbunătăţit condiţiile de lucru pentru miile de muncitori străini care lucrează pe stadioanele care vor găzdui meciuri la CM de fotbal din 2022, scrie DPA.

Autorităţile au fost permanent criticate la nivel internaţional pentru exploatarea muncitorilor migranţi care alcătuiesc aproape 95 la sută din forţa de muncă a acestei ţări.

Ministerul Dezvoltării Administrative şi Muncii din Qatar a emis un ordin care interzice munca în exterior atunci când sunt temperaturi caniculare, a informat agenţia naţională de presă din Qatar (QNA).

Conform noilor reguli, munca în aer liber este interzisă între orele 10 şi 15:30 în intervalul 1 iunie - 15 septembrie. Decretul schimbă un act normativ din 2007 care interzicea munca în aer liber între orele 11:30 - 15:00 între 15 iunie şi 31 august.

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) a salutat noile reglementări.

Luna trecută, Federaţia daneză de fotbal (DBU) a cerut FIFA să mărească presiunea asupra Qatarului, astfel încât această ţară să asigure respectarea drepturilor omului în vederea Cupei Mondiale de fotbal din 2022, solicitând în special o anchetă independentă asupra situaţiei dificile a muncitorilor migranţi.

"Suntem împotriva atribuirii Cupei Mondiale Qatarului şi criticăm situaţia drepturilor omului în această ţară", preciza atunci directorul general al DBU, Jakob Jensen.

Cu un an şi jumătatea înaintea turneului final programat în noiembrie şi decembrie 2022, "intensificăm acum presiunea asupra FIFA, pentru că nu credem că s-au realizat îmbunătăţirile dorite pentru lucrătorii migranţi. Vrem acţiuni acum, şi cu cât mai devreme cu atât mai bine", adăuga el.

În scrisoarea adresată şefului FIFA, Gianni Infantino, şi secretarului general Fatma Samoura, federaţia daneză făcea mai multe cereri, inclusiv "punerea în aplicare deplină a legislaţiei deja adoptate privind drepturile muncitorilor", precum şi "îmbunătăţiri suplimentare".

DBU solicita, de asemenea, "o anchetă amplă asupra numărului de morţi în rândul lucrătorilor migranţi din Qatar". "Evident, ne aşteptăm ca această investigaţie să fie aprofundată şi independent, iar membrii FIFA să primească în curând un raport", sublinia federaţia în această scrisoare, semnată de cei doi lideri ai săi, Jakob Jensen şi preşedintele Jesper Moller.

Qatarul a fost criticat de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului din cauza tratamentului aplicat muncitorilor migranţi, acestea afirmând că mulţi dintre lucrători sunt exploataţi şi muncesc în condiţii periculoase, pe şantiere legate de viitoarea Cupă Mondială.

Emiratul susţinea că a făcut mai mult decât orice altă ţară din regiune pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de muncă.

Danemarca a fost una dintre selecţionatele europene care au desfăşurat acţiuni simbolice la sfârşitul lunii martie, pentru a răspunde presupuselor abuzuri ale drepturilor omului în Qatar.

Jucătorii danezi au purtat tricouri cu mesajul "Fotbalul susţine schimbarea" la meciurile cu Republica Moldova şi Austria, din preliminariile CM 2022.

De asemenea, şi jucătorii naţionalei Norvegiei au protestat faţă de condiţiile de viaţă şi de muncă ale migranţilor din Qatar.

Această acţiune a venit la scurt timp după publicarea, extrem de comentată, a unui articol în cotidianul britanic The Guardian, care susţinea că 6.500 de muncitori au murit pe şantierele stadioanelor Cupei Mondiale, de când competiţia a fost acordată Qatarului, în 2010.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.