RABLA 2014: Lista dealerilor admişi şi respinşi în program

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 01-04-2014

Actualizat: 01-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conform unui comunicat al AFM, din cele 107 dosare depuse de producătorii/dealerii auto, 87 au fost aprobate şi 20 au fost respinse. Dosarele admise în programul "Rabla 2014" au fost depuse pentru un număr total de 230 de puncte de lucru/agenţi autorizaţi care vor putea comercializa autovehicule în cadrul programului din acest an.


Contestaţii pot fi depuse în termen de cinci zile, începând de marţi, 1 aprilie 2014, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, scrie cei de la RomaniaTV.net.

Vezi mai jos:

Lista producătorilor acceptaţi în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – sesiunea 24 -31 martie 2014

Lista producătorilor respinşi în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – sesiunea 24-31 martie 2014

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri