Premium
Rachetele hipersonice dau fiori puternici strategilor militari. Problema lor nu este doar viteza extraordinară
„Pumnalul” hipersonic al Rusiei trebuia să fie de neoprit, dar, pentru prima dată, atacul acestuia a fost parat: mai întâi una și apoi nu mai puțin de șase dintre aceste rachete au fost distruse de bateria Patriot, potrivit Kievului, deși nu asta este și versiunea Moscovei. Oare înseamnă asta că mistica invincibilității lor a fost spulberată odată cu ele? se arată într-o analiză The Telegraph.
Interceptarea rachetelor Kinjal reprezintă soluția la o enigmă cu care comandamentele militare se luptă de o jumătate de secol, de când focoasele nucleare au fost amplasate pe rachetele balistice intercontinentale și a celor cu rază medie de acțiune, care atingeau viteze hipersonice (de peste cinci ori viteza sunetului sau peste 6000 km/oră ) în timp ce cădeau asupra țintelor.
„Timpul de reacție a fost redus semnificativ”, explică Justin Bronk, specialist în război aerian la Royal United Service Institute.
Ceea ce este diferit în privința Kinjal, precum a altor rachete hipersonice mai noi, este faptul că acestea nu sunt doar foarte rapide, ci - spre deosebire de rachetele balistice tradiționale - sunt și manevrabile. „Acest aspect face ca apărarea împotriva lor să fie deosebit de dificilă”, spune Bronk.
Viteza în sine este doar un element al problemei. Dat fiind faptul că racheta poate lovi din mai multe unghiuri, sarcina se complică chiar și în cazul sistemelor de apărare sofisticate, care adesea au tendința de a se „orienta” în direcția unui atac așteptat. Actualizările recente ale sistemelor Patriot, concepute special pentru a le conferi o capacitate la 360 de grade, ar putea sta la baza succesului recent al Ucrainei în doborârea rachetei Kinjal.
Chiar și așa, combinația dintre viteză și manevrabilitate face dificilă până și prezicerea țintei unei rachete hipersonice, ca să nu mai vorbim de doborârea ei.
Trei tipuri de rachete hipersonice
Potrivit lui James Acton, codirector al Programului de politică nucleară al Carnegie Endowment for International Peace, există trei varietăți de rachete hipersonice. Primele - rachetele balistice ghidate - sunt cele mai simple, având în plus aripioare, spre deosebire de rachetele tradiționale, ceea ce adaugă un element de direcție zborului lor.
După ele vin așa-numitele vehicule „boost glide”, care folosesc viteza hipersonică dobândită la coborâre pentru a aluneca, adesea pe distanțe uriașe, la o altitudine relativ mică, spre ținta lor.
Apoi sunt rachetele de croazieră echipate cu motorul revoluționar „scramjet”, capabil să propulseze focosul mult mai rapid decât rachetele tradiționale cu combustibil solid. Avantajul acestei a treia categorii este că este potențial capabilă să mențină rachetele hipersonice la o altitudine relativ joasă pe toată zborului, ceea ce reduce distanța la care radarul le poate detecta - și, prin urmare, timpul rămas de reacție.
„Nu veți putea să le detectați [cu radarul] pe distanțe mari din cauza curburii Pământului. Dacă ați avea o rachetă de croazieră care zboară la Mach 5 și la 54 de metri sfârtecând orizontul spre o navă militară - ați avea la dispoziție doar 7-8 secunde la bordul navei respective de la detectare până la impact. Atât de repede trebuie să reacționeze întregul sistem”, spune Bronk. "
Dar Rusia a lansat Kinjalul folosindu-se de puterea enormă a avionului de interceptare Mig-31, care poate zbura la mare altitudine, peste 20 000 de metri, și la o viteză de până la 2,8 ori mai mare decât viteza sunetului.
Potrivit lui Dave Majumdar, fost analist la Pentagon, „MiG-31 poate ridica rapid noua armă în poziția de lansare și îi poate transmite o energie de lansare semnificativă". Rezultatul este că racheta atinge „o rază de acțiune, sau o viteză, mult mai mare. Puteți alege care dintre ele".
Pentru a mări dificultatea pentru apărarea aeriană ucraineană, Rusia lansează Pumnalele alături de alte rachete convenționale și/sau drone de fabricație iraniană. Este o combinație gândită să copleșească sistemele Patriot, adică „pentru a satura răspunsul”, în limbajul războiului aerian.
Apărare aeriană în straturi
Rachete în sine au propriile elemente complexe, fiind echipate cu șase „momeli” care trag departe de focos, într-un efort deliberat de a deruta ceea ce este cunoscut drept sistemele integrate de apărare antiaeriană și antirachetă (IAMD), aflate în miezul scutului NATO. Astfel de sisteme cuprind mai multe straturi de apărare antirachetă, de la cele mai scumpe și sofisticate, precum bateriile Patriot, la cele ieftine și simple , precum Manpad-urile, lansate de pe umăr.
„Niciun sistem nu poate asigura o protecție de 100 %. Totuși America a preferat întotdeauna să protejeze foarte bine una sau două ținte, cu o apărare în straturi. Din păcate, este mult prea scump să aperi totul în acest fel”, subliniază expertul.
Rusia, care a cheltuit sume uriașe pentru a-și îmbunătăți propriile sisteme de apărare aeriană, are o înțelegere excelentă a IAMD, ceea ce ar putea explica, sugerează analiștii, de ce părea să fie atât de entuziasmată de capacitățile de penetrare ale rachetelor Kinhjal.
Problema pentru Rusia este însă că și bateria Patriot a fost actualizată, ultimul model PAC-3, "având drept scop specific îmbunătățirea performanțelor împotriva rachetelor balistice foarte dificile care au momeli". În cursa înarmărilor hipersonice, „există acest du-te-vino constant”, atacul și apărarea revendicând pe rând avantaje.
Rachetele hipersonice care dau fiori strategilor militari
Cu toate acestea, modernizarea Patriot nu face pur și simplu din Kinjal o rachetă promițătoare care a avut un rateu. Rămâne faptul că o astfel de armă a fost pusă în teren și trasă în luptă în premieră. În același timp, este adevărat că, în urmă cu cinci ani, când a apărut o înregistrare video cu testul Pumnalului, secretarul american al apărării de atunci, James Mattis, a insistat că asta „nu schimbă nimic”.
Este posibil ca această evaluare să fie corectă doar că hipersonicele sunt abia la început. În plus, Kinjal nu este singura rachetă hipersonică pe care Rusia pretinde că o are în arsenalul său. De pildă, susține că Zircon, o rachetă care folosește propulsie de ultimă generație pe care alte națiuni se străduiesc să o stăpânească, este acum operațională.
Între timp, China dispune de DF-17, o rachetă de tip "boost-glide" capabilă să se deplaseze cu o viteză de 10 ori mai mare decât cea a sunetului.
Spre deosebire de Kinjal, acest tip de rachetă hipersonică este cea care le dă fiori pe șira spinării strategilor militari în prezent. În special, acestea constituie arme anti-navă puternice ce amenință acele portavioane care au permis americanilor să-și proiecteze puterea în jurul globului într-un mod inegalabil în ultimele decenii.
„Astfel de arme hipersonice sunt cu siguranță o preocupare majoră pentru Marina americană", spune Bronk. Asta are două potențiale consecințe. În primul rând, țintele potențiale vor trebui să stea mai departe de câmpul de luptă, pentru a maximiza timpul de reacție. Totuși, pe măsură ce tehnologia hipersonică avansează, până la sfârșitul deceniului, ar putea deveni imposibilă distrugerea rachetei în sine. În schimb, sistemele de apărare vor viza sistemele de comunicații și de țintire - „pânzele ucigașe”, așa cum sunt cunoscute - care ghidează focosul spre țintă.
Totuși, este posibil ca unele dintre aceste sisteme să nu fie plasate la sol, ci pe orbită. În acest "du-te-vino" între apărare și atac, vor fi concepute modalități de protecție împotriva celor mai sofisticate rachete hipersonice.
Complicația este că asta creează potențialul de a extinde câmpul de luptă în spațiu.
