Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a votat joi demiterea lui Ruslan Riaboshapka din funcţia de procuror general cu 263 de voturi, relatează www.kyivpost.com.
Potrivit legii, prim-procurorul general adjunct, Vitali Kasko, urmează să preia acum funcţia de procuror general interimar.
Demiterea procurorului general survine în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat nemulţumirea faţă de ceea ce consideră ca fiind o lipsă de progrese în investigaţii majore.
Riaboshapka a fost de asemenea criticat pentru o reformă a justiţiei lipsită de transparenţă şi presupusa sabotare a investigaţiilor privind revolta proeuropeană, aşa-numita Euromaidan (după numele pieţei din Kiev unde au avut loc manifestaţiile în 2013-2014). El a negat acuzaţiile aduse.
Unii dintre cei care au susţinut moţiunea sunt suspecţi în anchete de corupţie.
Există preocupări că Riaboshapka poate fi înlocuit cu un procuror general mai puţin sensibil la societatea civilă şi mai loial oligarhilor şi unor înalţi oficiali corupţi, notează sursa citată.
După vot, Riaboshapka a rostit un discurs, dar a refuzat să răspundă la întrebări adresate de parlamentari.
''Nu am devenit slujitorul nimănui'', a spus Riaboshapka în discursul său. "Am fost independent. Un procuror independent nu poate fi obligat să facă ceva. El poate fi doar concediat. Aşa că plec. Dar plec ca să mă întorc", a spus el.
Rada Supremă a aprobat de asemenea miercuri demisia premierului Oleksi Honcearuk, prezentată la cererea preşedintelui Volodimir Zelenski, nemulţumit de rezultatele economice şi sociale slabe ale cabinetului, după şase luni cât Honcearuk a activat la conducerea guvernului de la Kiev, potrivit AFP, DPA şi Reuters.
Rada Supremă a Ucrainei a votat demiterea lui Ruslan Riaboshapka din funcţia de procuror general
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
8

11
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
11

14
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
14

34
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
34

2.291
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
2.291

26
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
26

66
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
66

2.253
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.253

32
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
32

1.984
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.984

2.196
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.196

3.826
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.826

2.851
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.851
















Comentează