Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Radu Cristescu explodează după sfidarea lui Viktor Orban: Domnule Hellvig, să nu ziceți că nu v-am spus!

captura Antena 3
Radu Cristescu

Deputatul PSD Radu Cristescu spune că Viktor Orban, premierul Ungariei, continuă să sfideze integritatea teritoarială a României și că alipirea Transilvaniei la Ungaria e permisă și consfințită de două tratate semnate în 1990. Conform lui Cristescu, unica scăpare a Transilvaniei a fost faptul că Angela Merkel a fost debarcată de la putere în Germania, iar țara și-a pierdut astfel statutul de pol de putere în UE. Concret, Cristescu acuză că Germania ar susține alipirea Transilvaniei la Ungaria.

"Colții haitei maghiare pândesc Transilvania

Sau

Pericolul maghiar plutește deasupra României

Gestul lui Viktor Orban, premierul putinist al Ungariei Mici, de a purta la un eveniment public un fular cu harta Ungariei Mari, în care apare și Transilvania, vine după un șir lung de provocări , declarații și gesturi revizioniste agresive la adresa României! Reamintesc aici discursul revizionist de la Tușnad și vizita președintei Ungariei Mici, Katalin Novak, dar și gesturile sfidătoare ale miniștrilor UDMR Tanczos Barna și Eduard Novak ! Viktor Orban, aidoma idolului sau, criminalul de război Vladimir Putin, face "apel" la istorie, deocamdata fără sa spună explicit ca e vorba de un tratat ! Exact ca și mentorul sau, dictatorul Vladimir Putin! Norocul nostru ca Ungaria Mica nu este nici pe departe o putere militara!

Nu e un secret pentru nimeni ca după revoluția din decembrie 1989, visurile umede ale Budapestei de a face Ungaria Mare au început sa prindă contur ! De asta a și fost înființată UDMR.

O organizație și nu un partid,atenție, înființata cu repeziciune pe 25 decembrie 1989!!!!!

De altfel in discuțiile sale Viktor Orban recunoaște că râvnește la Zacarpatia din Ucraina și la refacerea Ungariei Mari !

Ceea ce nu prea multa lume stie, inclusiv clămpăul Iohanis și Ciucă al nostru, eroul de carton presat de la Nassiria, este ca putinistul Viktor Orban și guvernul său de la Budapesta se țin, pas cu pas, de o foaie de parcurs riguros gândită și executată cu succes, sub privirea blândă și bovina a celor care au condus destinele României, inclusiv a SRI ,SIE,DGIA și nu in ultimul rand CSAT ul condus de președinții României!

Pe ce se bazează revizionistul agresiv și nesimțit Viktor Orban? Pur și simplu pe acordurile din 1990 de la Jeleznovodsk și Geneva, dintre cancelarul german Helmut Kohl și liderul sovietic Mihail Gorbaciov, în urma cărora i se permitea Ungariei alipirea Transilvaniei!

La 16 iulie 1990,cancelarul RFG ,Helmut Kohl și Mihail Gorbaciov s-au întâlnit la Jeleznovodsk, in Crimeea! Atunci s-au acceptat de către URSS unificarea RFG și RDG ,în conformitate cu prevederile actului final al CSCE de la Helsinki (1975), și integrarea noului stat german în NATO. Întâlnirea dintre cei doi a fost reeditată în același an la Geneva,în septembrie, când s-au stabilit sferele de influenta din Europa de Est si Balcani.

Printre cele 7 puncte din tratat sunt câteva foarte interesante.

1. URSS nu se opune divizării Cehoslovaciei.

2. Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-și recastiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin tratatul de la Trianon din 1920.

3. URSS nu ridica obiecții la divizarea Iugoslaviei, și se obliga sa susțină unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naționaliștii Ucrainei ar desfășura activități distructive.

Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia și ulterior dezmembrarea acesteia ! După dezmembrarea Iugoslaviei a venit ruperea în doua a Cehoslovaciei!!! Transilvania întra,conform pactului secret,în sfera de influentă a Germaniei , fiind destinată alipirii la Ungaria! Vedeți acum de ce s-a vrut aducerea lui Iohanis la conducerea Romaniei! Doar ca Germania, prin plecarea lui Merkel, nu mai e principala putere în Europa și astfel deocamdată planul nu a putut fi pus în operă ! Astfel ,nemții au dorit sa-i răsplătească pe unguri,care nu au încetat sa revendice Ardealul ! Pentru ca aceste planuri sa reușească, Helmuth Kohl ( Angela Merkel fiind "fata" lui ) s-a deplasat în Ungaria pe 23 August 1989 și a încheiat Acordul Bonn -Budapesta privitor la unificarea Ungariei cu Transilvania. 1989,interesant, nu???

Incurajarea germană si siguranța guvernului maghiar legată de interesul URSS pentru destabilizarea României a determinat Budapesta sa se implice din plin în acțiunile din România din decembrie 1989! A se vedea cine e Tokes și unde este el acum!

Serviciile secrete sovietice au creat o unitate speciala care sprijinea din umbra organizațiile revizioniste maghiare care revendicau Transilvania! Adică ceea ce este astăzi UDMR ! În timpul revolutiei sau a loviturii de stat din decembrie 1989 ,Ungaria a fost implicata direct în destabilizarea României, evenimentele cele mai violente după București au fost în Transilvania ,Ungaria Mare sau Parțium cum zic ungurii! Sau de a lungul aliniamentul de frontieră a provinciei istorice cum zic specialiștii!

Ca urmare, tratatul dintre Gorbaciov și Kohl este biblia revizionistului Victor Orban sau cartea lui de căpătâi! O sa ziceți "ei și" ? E veche, nu mai e de utilitate! Nu prea e așa, fiindcă și Putin a invocat istoria și tratate vechi pentru a și justifica invazia în Ucraina !

Pana când, domnule Iohanis, o să stați ca vițelul, ca sa nu zic boul, la poarta nouă ! Domnule Helvig-SRI , când o sa va treziți cu o gaura in România, să nu ziceți ca nu v-am spus! Asta vizavi de falsul dumneavoastră discurs de la Cluj despre nationalism,patriotism ,suveranism...doar gargara cu apa de gură diluată.

De prea mult timp, apărarea și suveranitatea României de dușmanii ei vechi și agresivi e condusă de niște javre vândute, cu pretenții de dulăi, ori de niște marionete, cu stele pe umeri și nimic în cap.

Cât o să mai suportăm această mizerie, care dă apă la moară haitei de revizioniști agresivi de la Budapesta?

Ajunge!

Deșteaptă-te, române!", scrie Radu Cristescu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.