Un nou trend prinde contur printre adolescenți și stârnește îngrijorare în rândul părinților și specialiștilor. Este vorba despre „Sleep Challenge”, o provocare inspirată din fenomenul american bed rotting, care presupune petrecerea a cât mai mult timp în pat, simularea oboselii sau a bolii și evitarea școlii.
Tinerii care intră în joc aleg să doarmă excesiv, să pretindă că sunt epuizați și să-și convingă părinții să le permită să rămână acasă. Ulterior, se laudă cu „reuşitele” lor fie pe rețelele sociale, fie în cercul de prieteni, transformând acest comportament într-un motiv de validare și de apartenență.
„Aparența amplificare a trendului Sleep Challenge printre adolescenți este văzută ca parte a căutării de identitate și acceptare socială, specifică vârstei. Tinerii sunt influențați de normele sociale și de cultura online, ceea ce îi determină să participe în activități care le oferă iluzoriu un sentiment de apartenență, chiar dacă aceste activități au implicații multiple negative”, ne-a explicat psihologul Radu Leca.
De ce aleg adolescenții „provocarea somnului”
Am putea fi tentați să zicem - ei, și? Nu făceam cu toții asta când eram copii? Ne prefăceam că ne doare burta sau capul fix în ziua în care aveam extemporal. Doar că ceea ce practică astăzi noua generație e ceva "mai mult": aleg să "vegeteze" zile la rând, săptămâni chiar, până când sunt "amenințați" de părinți că îi vor duce la Urgențe, doar pentru a strânge cât mai multe absențe și a intra în topul "somnoroșilor intenționați" (intentional sleepers).
Potrivit psihologului, în spatele acestui comportament aparent banal se ascund motivații mult mai complexe decât par la prima vedere. Evitarea responsabilităților joacă un rol important, mulți adolescenți folosind Sleep Challenge ca pe o modalitate de a scăpa de stresul școlar și de programul încărcat. La fel de prezentă este și căutarea atenției, prin care tinerii încearcă să obțină empatie și sprijin din partea părinților sau colegilor. În plus, trendul le oferă o formă de validare socială, prin aprecierea și recunoașterea pe care le primesc atunci când își împărtășesc „performanțele” pe platformele online.
Trend cu impact ascuns
Dacă la prima vedere Sleep Challenge pare doar un moft adolescentin, psihologul Radu Leca atrage atenția că fenomenul ascunde riscuri serioase. El vorbește despre un proces de programare mentală, în care „repetarea constantă a unor comportamente determină formarea de obiceiuri și se ajunge la starea mentală programată. Adolescenții care simulează aceste stări dezvoltă sensibilitate crescută la oboseală sau percep realitatea într-o manieră distorsionată, ceea ce creează un cerc vicios al stărilor de somnolență și epuizare”. În plus, evitarea școlii și a responsabilităților poate duce la anxietate, depresie și frustrare, iar paradoxal, simularea oboselii ajunge să afecteze calitatea reală a somnului, generând somnolență cronică. Pe termen lung, spune specialistul, acest tip de comportament lovește și în stima de sine, tinerii ajungând să își construiască o imagine de sine negativă.
Când 'e prea mult'
„Limita este atinsă atunci când comportamentele de simulare devin obstrucționiste și afectează calitatea vieții. De exemplu, atunci când stările de oboseală simulate devin un mod regulat de a evita responsabilitățile, când apare izolarea socială sau când se instalează probleme fizice și psihice”, avertizează psihologul Radu Leca.
Comentează