După ce Victor Ponta l-a acuzat că ar fi urmat simultan două facultăți și și-ar fi trecut informații neconforme în CV, ministrul Economiei, Radu Miruță, a ieșit public vineri cu documentele de studii și o replică dură. Oficialul spune că răspunde din respect pentru contribuabili și pentru a demonta acuzațiile lansate „de cei deranjați de măsurile din minister”.
Fostul premier Victor Ponta a publicat vineri un mesaj în care susține că ministrul Radu Miruță „a făcut o facultate la București și alta la Târgu Jiu în același timp”, sugerând că studiile acestuia ar fi neconforme. Ponta a scris pe Facebook:
„Dacă tot au început să se arunce unii pe alţii peste bord pe motiv de CV, nu vreţi să ne uităm la toţi? (…) Unul care a făcut o facultate la Bucureşti şi alta la Târgu Jiu în acelaşi timp — doar că pe una a făcut-o «ca hobby»? Şi care susţine că a terminat Politehnica în 2009, dar era deja stagiar şi inginer în 2008?”.
El a continuat atacul: „Nu săriţi pe mine; faţă de Toiu & Miruţă, bietul Moşteanu este o lumină! Cred că de asta l-au dat jos”.
Replica ministrului Economiei: „Răspund din respect pentru oamenii plătitori de taxe”
Radu Miruță a răspuns tot pe Facebook, publicând documentele de studii și criticând acuzațiile fostului premier.
„Răspund din respect pentru oamenii plătitori de taxe, care au dreptul să afle adevărul atunci când cei deranjaţi de măsurile luate în minister urlă din toţi rărunchii”, spune Miruță.
El insistă că a urmat studiile în mod corect și că rezultatele sale academice sunt verificabile:
„Răspund pentru că îmi apăr şcoala serioasă făcută la timp, cu rezultate în articole ştiinţifice publicate şi premiate internaţional (…)”.
Miruță explică de ce a apărut suprapunerea între cele două facultăți
Ministrul spune că nu a avut restanțe la Facultatea de Electronică, motiv pentru care examenele de la Târgu Jiu, atunci când se suprapuneau, le susținea în sesiunea de toamnă. El prezintă și parcursul său educațional:
„Nu am avut în 5 ani nicio restanţă; am luat examenul de admitere la doctorat imediat după terminarea facultăţii, rezultatele tezei de doctorat fiind validate prin 12 lucrări ştiinţifice cotate ISI”.
Despre facultatea de drept de la Târgu Jiu, ministrul afirmă:
„Facultatea de drept de la Tg. Jiu am făcut-o ca hobby. Nici acum nu am ridicat diploma de acolo… pentru examenele care se suprapuneau mergeam la examenele de la Tg. Jiu în sesiunea din toamnă”.
Ministrul spune că nu a fost incompatibil și că a câștigat în instanță un proces de defăimare
Miruță respinge și acuzațiile privind activitatea sa de expert tehnic judiciar și un schimb de teren de acum 23 de ani:
„Nu am avut absolut nicio incompatibilitate ca parlamentar şi expert tehnic judiciar (…) Schimbul de teren de la Tg. Jiu s-a întâmplat acum 23 de ani, după două expertize de evaluare, cu votul în unanimitate al tuturor consilierilor locali”.
„Este vorba despre dosarul nr. 4190/95/2021, câştigat definitiv la ICCJ, care menţionează negru pe alb că acuzaţiile au fost nefondate (…)”, susține acesta.
Finalul atacului: „Doctoratul meu e pe bune”
Ministrul își încheie reacția cu o replică directă la adresa lui Victor Ponta:
„Da, e multă mizerie în politică (…) Dar nu merge, dle Ponta, că doctoratul meu e pe bune, nu ca al dumneavoastră”.






























Comentează