Radu Tudor lansează o informație bombă: Paul Stănescu va părăsi PSD

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-06-2025 15:25

Actualizat: 23-06-2025 18:25

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Lucian Alecu / Alamy / Alamy / Profimedia

Jurnalistul Radu Tudor, care citează surse din administrația centrală, susține că actualul secretar general al PSD, Paul Stănescu, își dorește să preia funcția de președinte al Curții de Conturi. Se pare că actualul președinte Mihai Busuioc va fi trimis judecător la Curtea Constituțională, iar în locul său va fi ales Paul Stănescu. Dacă va primi votul în Parlament pentru funcția de președinte al Curții de Conturi, Paul Stănescu va fi nevoit să demisioneze din PSD, lăsând astfel vacantă funcția de secretar general.

”Potrivit unor surse din administrația centrală, secretarul general al PSD Paul Stănescu și-a exprimat dorința să devină următorul președinte al Curții de Conturi.

Funcția se eliberează prin numirea lui Mihai Busuioc, actualul președinte CC, ca judecător la Curtea Constituțională.

Atât pentru Busuioc cât și pentru Stănescu, dacă vor prelua noile funcții, mandatele vor fi de 9 ani.

Paul Stănescu e figura centrală a organizării, la vârful PSD dar și în teritoriu, de aproape 20 de ani.

Dacă va fi ales în Parlament ca președinte al Curții de Conturi, Paul Stănescu va părăsi PSD.”, arată Radu Tudor, pe blogul personal.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri