Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raed Arafat, decorat la Chişinău

raed arafat

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat vineri un decret privind conferirea Ordinului de Onoare lui Raed Arafat, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României, informează Timpul.md

Distincţia i-a fost acordată demnitarului român 'în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în implementarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) în Republica Moldova, pentru contribuţie la dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere şi activitate intensă de formare a cadrelor în domeniul acordării asistenţei medicale de urgenţă', precizează un comunicat al preşedinţiei de la Chişinău. Mai multe persoane care au participat activ la salvarea victimelor exploziei ce s-a produs la 9 ianuarie într-un local din centrul Chişinăului, dar şi la activităţile de acordare a asistenţei medicale şi transportarea celor trei pacienţi la Bucureşti au fost propuse a fi decorate de preşedintele Timofti.

'Datorită lui (Raed Arafat) a fost organizată foarte repede, în 24 de ore, transportarea pacienţilor la Bucureşti', a subliniat premierul interimar de la acea dată al Republicii Moldova, Gheorghe Brega, referindu-se la contribuţia secretarului de stat român la organizarea transportării şi internării cetăţenilor moldoveni într-un spital din capitala României. Anterior, în cadrul unui program de cooperare transfrontalieră, a fost elaborat Planul de intervenţie comună şi proceduri asociate, în vederea asigurării managementului integrat şi interoperabilităţii structurilor în intervenţii complexe care au loc atât în judeţele din estul ţării României, cât şi pe teritoriul Republicii Moldova, spun cei de la Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.