Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raed Arafat: Sistemul de protecție civilă din România va fi supus unui audit din partea CE

Raed Arafat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dr. Raed Arafat, a declarat joi, la Târgu Mureș, la finalul primului audit din țară efectuat de experți străini la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Horea" al județului Mureș, că sistemul de protecție civilă din România va fi supus unui audit din partea Comisiei Europene.

"Există un audit care va fi făcut chiar la nivelul Comisiei Europene, care va fi făcut pe tot mecanismul, pe sistemul de protecție civilă din România, pe conceptul de protecție civilă. Urmează un astfel de audit să se facă în cursul acestui an sau în cursul anului viitor", a spus Arafat, conform Agerpres.

În privința auditului efectuat la ISU Mureș de experți din Marea Britanie, dr. Raed Arafat a subliniat că rezultatele finale ale evaluării vor fi cunoscute peste două săptămâni, atunci când echipa condusă de dr. Steve Worrall va prezenta un raport detaliat. "Evaluarea este extrem de importantă, au făcut o prezentare scurtă, însă un raport detaliat va veni în două săptămâni, care va fi analizat și la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Orice evaluare care ne vine de la profesioniști, care sunt din afara sistemului și care mai găsesc câteva chestii ce trebuie îmbunătățite, este binevenită. De multe ori când lucrezi în sistem nu sesizezi anumite lucruri așa cum o face unul din afara sistemului dar care lucrează ca și tine în acest domeniu, dar în altă parte. Ei au o experiență mare în aceste audituri și aceste evaluări, mă bucur că s-a făcut și că cei din ISU Mureș au avut curajul de a se supune unei astfel de evaluări. Așteptăm rezultatul și sunt convins că va avea un impact pozitiv nu doar pe Mureș, ci și în țară", a susținut Arafat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.