Rafael Nadal s-a supus unui implant de păr

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 23-11-2016

Actualizat: 23-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rafael Nadal, fost numărul unu mondial, s-a supus unui implant de păr pentru a-și trata problemele legate de calviție, care au devenit tot mai evidente de la un an la altul, dezvăluie presa iberică.

Publicația La Otra Cronica precizează că Nadal s-a supus unui micro-transplant de unități foliculare, într-o clinică din Madrid, intervenția durând mai bine de zece ore. Costul unei astfel de grefe de păr este cuprins între 6.000 și 9.000 de euro, implantul necesitând o anestezie locală. Campionul spaniol, în vârstă de 30 ani, a fost nevoit să se radă pe cap înaintea intervenției, afișând acum un nou look. Rezultatele într-o astfel de intervenție sunt concludente abia după șase luni, uneori fiind necesar un retuș.

La finele lunii octombrie, "Rafa" a pus capăt prematur sezonului 2016, din cauza accidentării la încheietura unei mâini, neputând astfel participa la Turneul Campionilor care a avut loc la Londra. El urmează să revină pe teren la sfârșitul lunii decembrie, cu ocazia unui turneu demonstrativ care va avea loc la Abu Dhabi, conform Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri