Rafael Tudares, ginerele liderului opoziţiei venezuelene Edmundo Gonzalez Urrutia, a fost pus în libertate din închisoare joi, după un an în spatele gratiilor, a anunţat soţia lui Tudares, Mariana Gonzalez, acesta fiind cel mai recent caz de eliberare din detenţie de la capturarea lui Nicolas Maduro de către SUA, relatează AFP şi Reuters.
''După 380 de zile de detenţie arbitrară injustă şi după ce a îndurat, timp de peste un an, o situaţie inumană de dispariţie forţată, soţul meu Rafael Tudares Bracho a revenit acasă în această noapte'', a scris pe platforma X Mariana Gonzalez, fiica lui Gonzalez Urrutia.
''A fost o luptă foarte dură timp de peste un an'', a adăugat ea.
Rafael Tudares a fost condamnat la pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare pentru terorism. De profesie avocat, el fusese arestat în ianuarie 2025, la Caracas, de bărbaţi mascaţi cu cagule în timp ce se îndrepta spre şcoală alături de cei doi copii ai săi. Ca mulţi alţi deţinuţi politici, Tudares a fost acuzat de terorism, acuzaţie despre care rudele lor afirmă că este motivată politic.
Soţii Tudares au rămas în Venezuela după ce Edmundo Gonzalez Urrutia a plecat în exil în Spania după proclamarea realegerii lui Nicolas Maduro în funcţia de preşedinte, ca urmare a scrutinului din 28 iulie 2024.
Gonzalez Urrutia calificase drept ''represalii'' condamnarea ginerelui său şi îl acuzase pe Maduro de fraudă electorală.
Fostul preşedinte al Crucii Roşii în Venezuela, Ricardo Cusanno, a postat o fotografie în care apare alături de Rafael Tudares, soţia acestuia Mariana şi ambasadorul Elveţiei la Caracas, Gilles Roduit, la reşedinţa diplomatului elveţian.
Procedura de punere în libertate a deţinuţilor politici în Venezuela, anunţată anterior în această lună de guvernul de la Caracas, se desfăşoară relativ lent. Organizaţia pentru drepturile omului Foro Penal a declarat că până acum au fost puşi în libertate 151 de deţinuţi politici.
Numeroase rude ale deţinuţilor s-au strâns în faţa penitenciarelor sau au vizitat mai multe centre de arest în încercarea de a afla unde sunt închişi aceştia. Printre personalităţile încarcerate se află politicianul Juan Pablo Guanipa, avocatul Perkins Rocha (ambii fiind aliaţi apropiaţi ai laureatei Nobel pentru Pace Maria Corina Machado), liderul partidului de opoziţie Voluntad Popular, Freddy Superlano, şi Javier Tarazona, director al unei organizaţii neguvernamentale.





























Comentează