Profesorul Alexandru Rafila, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, avertizează că România are o rată îngrijorător de mică de vaccinare antigripală la copii și cere măsuri urgente pentru protejarea celor mici.
„Vaccinarea antigripală a copiilor este una dintre cele mai eficiente modalități de prevenire a gripei, protejând întreaga comunitate. În același timp, prin vaccinare facem o investiție inteligentă în sănătatea publică. În fiecare an, echivalentul unei clase de copii își pierde viața din cauza gripei, iar vaccinarea copiilor – inclusiv prin programe voluntare în școli – poate schimba această realitate; prin transparență, colaborare și seriozitate putem transforma vaccinarea voluntară antigripală a copiilor într-un pilon solid al politicilor de din România”, a declarat Rafila, în contextul Zilei Mondiale de Prevenire a Gripei (30 octombrie).
La nivel național, doar 2,5% dintre copiii între 2 și 19 ani sunt vaccinați antigripal, deși medicii atrag atenția că cei mici sunt de două până la trei ori mai contagioși decât adulții.
„Avem astăzi o fereastră de oportunitate să schimbăm percepția despre gripă și prevenție. Datele arată clar că cei mici au cele mai mari incidențe și că aproape jumătate dintre copiii spitalizați nu au boli preexistente. Informarea corectă a părinților și a comunității, alinierea la recomandările europene și deciziile bazate pe dovezi trebuie să devină reflexul sistemului. A preveni gripa este mai ușor decât a trata complicațiile ei. „Viitor fără Gripă” înseamnă protecția întregii familii, mai puține absențe de la școală și serviciu și un sistem de sănătate mai eficient”, a mai spus Rafila.
Inițiativa „Viitor fără Gripă”, lansată recent la Parlament, aduce împreună specialiști din sănătate, educație și societate civilă, cu scopul de a informa corect părinții și de a transforma prevenția într-o prioritate națională.






























Comentează