Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raisi nu iartă SUA: Preşedintele iranian promite răzbunare, la trei ani de la asasinarea generalului Soleimani

tehrantimes.com
Ebrahim Raisi

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi dă asigurări că sângele lui Qassem Soleimani, un comandat din cadrul Gardienilor Revoluţiei, va fi ”răzbunat”, în faţa unei mulţimi care comemora trei ani de asasinarea acestui general iranian de către Statele Unite, relatează AFP, potrivit news.ro.

Generalul Qassem Soleimani, o figură charismatică şi populară în Iran, era şeful Forţei Qods - însărcinată cu Operaţiuni Externe ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice.

El a fost asasinat într-un atac american cu un avion fără pilot (dronă), în apropiere de aeroportul din Bagdad, în Irak, la 3 ianuarie 2020.

”Nu am uitat şi nu vom uita sângele martirului Soleimani”, a subliniat preşedintele iranian.

El i-a avertizat pe ”criminalii şi organizatorii” crimei că ”răzbunarea sângelui martirului Soleimani este sigură şi că cei care au comis crima nu-şi vor găsi somnul cu uşurinţă”.

Ebrahim Raisi l-a acuzat anul trecut de faptul că este vionovat de moartea lui Soleimani pe fostul preşedinte american Donald Trump şi a jurat răzbunare, dacă acesta nu este judecat cu privire la acest asasinat.

Însă se pare că Trump nu este singurul american de pe listă.

Iranul a ”identificat şi urmărit 154 de acuzaţi, dintre care 96 sunt cetăţeni americani”, a anunţat un purtător de cuvânt al sistemului judiciar iranian Massoud Setayeshi.

Preşedintele iranian a dat asigurări că înfrângerea grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a fost preludiul înfrângerii ”hegemoniei americane” în lume.

”Martirul Soleimani a învins Statele Unite, partizanii mişcării teroriste şi ai Statului Islamic în regiune (...), iar acesta a fost preludiul înfrângerii hegemoniei americane în lume”, a declarat el.

Preşedintele Raisi se adresa câtorva mii de persoane adunate marţi în cea mai mare sală de rugăciune de la Teheran, în memoria lui Soleimani, ucis împreună cu locotenentul său irakian Abu Mehdi al-Muhandis într-un atac cu dronă în apriopierea aeroportului din Bagdad.

La cinci zile după asasinat, Iranul a ripostat cu tiruri de rachetă atât asupra bazei aeriene Ain al-Assad, în care se aflau militari americani, în Irak, cât şi asupra unei baze din apropiere de Erbil, în nordul Irakului.

Niciun militar american nu a fost ucis în aceste atacuri, însă Washingtonul a anunţat că zeci de persoane au suferit leziuni cerebrale traumatice în urma exploziilor.

Donald Trump declara la acea vreme că a ordonat acest atac ca răspuns la atacuri împotriva unor interese americane în Irak.

La Beirut, liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a declarat în faţa unor susţinători, marţi seara, la marcarea asasinatului, că ”niciunul dintre obiectivele lui Trump” nu a fost atins prin asasinarea lui Soleimani şi a locotenentului irakian al acestuia.

”Axa noastră s-a consolidat cu sângele lor binecuvântat, axa rezistenţei, pe care trebuie să o apărăm puternic şi să o întreţinem”, a subliniat Nasrallah.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.