Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Ralph Breaks the Internet' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american şi ocupă poziţia a doua în topul celor mai profitabile lungmetraje

Action News Now
Box office

Filmul de animaţie "Ralph Breaks the Internet" a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american şi ocupă poziţia a doua în topul celor mai profitabile lungmetraje lansate vreodată într-un weekend de Thanksgiving, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP, potrivit Agerpres.

Acest lungmetraj, continuare a peliculei "Wreck-It Ralph" din 2012, a obţinut aproape 55,7 milioane de dolari în primele sale zile de proiecţii în Statele Unite şi Canada, ocupând locul al doilea în topul celor mai profitabile lansări realizate de Thanksgiving. Primul loc în acel clasament special este deţinut de o altă animaţie a studiourilor Disney, "Frozen", potrivit site-ului Variety.com.

În "Ralph Breaks the Internet", film realizat cu un buget de producţie de 175 de milioane de dolari, personajul principal, Ralph, a cărui voce este asigurată de actorul John C. Reilly, şi acolita lui, Vannelope (Sarah Silverman), se aventurează de această dată în universul uriaş al internetului, unde se întâlnesc cu numeroase personaje celebre.

Citește și: Prima ediţie a Festivalului Filmului Palestinian începe luni la Bucureşti

Al doilea loc în box-office este ocupat de un film lansat tot la sfârşitul săptămânii trecute, "Creed II", care a obţinut încasări de 35,3 milioane de dolari. Pelicula, al optulea opus din franciza "Rocky", îi are în rolurile principale pe Michael B. Jordan, Dolph Lundgren şi, bineînţeles, celebrul Sylvester Stallone, care interpretează o versiune vârstnică a personajul Rocky Balboa. Michael B. Jordan joacă rolul lui Adonis Creed, care îl provoacă la o partidă de box pe fiul pugilistului care i-a omorât tatăl.

O altă animaţie, "The Grinch", produsă de studioul Universal, dedicată unei creturi verzui care plănuieşte să strice Crăciunul locuitorilor dintr-un orăşel american, a pierdut o poziţie şi se află pe locul al treilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 30,2 milioane de dolari.

Fostul lider de săptămâna trecută, "Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald", produs derivat al francizei "Harry Potter", a coborât pe poziţia a patra cu încasări de 29,6 milioane de dolari.

"Bohemian Rhapsody", filmul biografic ce prezintă viaţa şi cariera cântăreţului Freddie Mercury, solistul legendarei trupei britanice Queen, a coborât două poziţii până pe locul al cincilea, cu încasări de 13,9 milioane de dolari.

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 - "Instant Family" (12,5 milioane de dolari, 35,7 milioane de dolari în total)

7 - "Robin Hood" (9,1 milioane de dolari, 14,2 milioane de dolari în total)

8 - "Widows" (8 milioane de dolari, 25,6 milioane de dolari în total)

9 - "Green Book" (5,4 milioane de dolari, 7,8 milioane de dolari în total)

10 - "A Star is Born" (3 milioane de dolari, 191 milioane de dolari în total).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.