Raluca Prună face precizări despre MINCIUNA spusă la CEDO: 'În dorința de a evita...'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-10-2016

Actualizat: 10-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: luju.ro

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, susţine că, din dorinţa de a evita vehicularea unor cifre nerealiste care 'ar fi indus în eroare partenerii de la CEDO', a oprit un memorandum care era pregătit pentru o şedinţă de guvern ce a avut loc în luna ianuarie şi care conţinea "estimări nerealiste".

Ea a adăugat că România are nevoie de un cadru predictibil de finanţare a investiţiilor în sistemul judiciar, în primul rând printr-o programare bugetară multianuală.

Citește și: Nicușor Dan a experimentat viața de om al străzii: Nu singur, ci alături de ambasadorul Marii Britanii / VIDEO

"Comparaţia cu sistemul penitenciar şi fondurile alocate acestuia a fost făcută doar pentru a sublinia provocările cu care ne confruntăm în cazul dezvoltării unei infrastructurii la nivelul întregului sistem judiciar. Propunerea de a construi noi penitenciare a fost vehiculată în decursul discuţiilor tehnice din minister şi în şedinţele de dezbatere pe tema acţiunilor pe care le poate pregăti România pentru a evita pronunţarea de către CEDO a unei hotărâri pilot. În dorinţa de a evita vehicularea unor cifre nerealiste, care nu pot decât să inducă în eroare pe partenerii de la CEDO, am oprit un memorandum, pregătit pentru şedinţa de guvern din 19 ianuarie 2016 şi care conţinea estimări nerealiste", a afirmat Prună, potrivit unui comunicat al MJ transmis luni AGERPRES.

Ministrul menţionează că, în schimb, a inclus în acel memorandum (Memorandum I) obligaţia pentru agentul CEDO şi instituţiile cu care colaborează (inclusiv MJ) de a prezenta o nouă estimare, realistă şi cu un buget asumat (Memorandum II).

Citește și: HALUCINANT Varianta celebrului DJ român arestat pentru sex cu minore: Ele voiau și insistau / VIDEO

"Acesta din urmă a fost aprobat de Guvern la 27 aprilie 2016, vizează construcţia a două penitenciare până la 2021, precum şi preluarea a două locaţii pentru reamenajare (până în 2023). România are nevoie de un cadru predictibil de finanţare a investiţiilor în sistemul judiciar, în primul rând printr-o programare bugetară multianuală. E bine că discutăm public acest lucru, chiar şi în context pre-electoral, pentru că e necesar un consens politic de natură să garanteze nivelul necesar de investiţii în sistemul judiciar, indiferent cine va fi la guvernare", susţine Prună.

Precizările vin în contextul în care presa a relatat despre afirmaţiile ministrului Justiţiei din cadrul şedinţei plenului CSM din data de 6 octombrie.

Citește și: Laura Bretan a UIMIT Italia: A interpretat ‘Tatăl nostru’ în Panteon / VIDEO

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri