Raluca Rosca - candidat PRO Romania pentru diaspora: "Am văzut în ultimii ani foarte multe abuzuri în relațiile contractuale de muncă"

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 04-11-2020

Actualizat: 04-11-2020

Care vor fi primele initiative pe care le veti initia, daca ajungeti sa reprezentati romanii de pretutindeni in Parlamentul Romaniei?
Am văzut în ultimii ani foarte multe abuzuri în relațiile contractuale de muncă. Tocmai de aceea vreau să implementăm un sistem de asistență de specialitate oferită celor care domiciliază, profesează sau studiază în afara țării, fie pentru contractele de muncă, de închiriere sau chiar și pentru cei care vor să-și deschidă o afacere. Digitalizarea trebuie să-și găsească loc și în procedurile pentru obținerea/înregistrarea documentelor oficiale sau de stare civilă. Procesul de informatizare ar grăbi și soluționarea cererilor de pensionare ale românilor cu vechime de muncă pe teritoriul altor state.
Un proiect la care țin foarte mult este legat de sănătatea emoțională a familiilor de români. Avem prea mulți copii rămași acasă și despărțiți de părinții care pleacă la muncă în străinătate. Acești copii au nevoie de sprijin psiho-emoțional, de protecție în fața pericolelor specifice vârstei. Eu cred cu tărie că dacă ar exista reglementări clare care să prevadă sprijin pentru acomodarea în noile comunități, n-am mai avea atâtea familii despărțite.
Acestor proiecte li se alătură prioritățile PRO România, respectiv două măsuri vitale pentru ieșirea din criză. Concret, acestea fac referire la asigurarea unui venit minim de criză pentru persoanele fizice și la garantarea sprijinului economic de criză pentru companii. Aceste soluții au potențialul să protejeze locurile de muncă și să reducă riscul de sărăcie. Oamenii nu mai au răbdare, au nevoie să știe că cineva intervine pentru a le proteja drepturile câștigate prin muncă. Scena politică este plină de partide care nu-și asumă această responsabilitate, iar PRO România este singurul partid care vine cu PROmisiunea ieșirii din criză.
Sursa: Raluca Rosca, candidat din partea partidului PRO Romania pentru Camera Deputatilor, diaspora.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri