Rămasă fără curent și Internet, peste Ucraina vine iarna: primele ninsori și o răcire semnificativă anunțate de meteorologi

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 17-11-2022

Actualizat: 17-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: USA Today

Infrastructura energetică a Ucrainei a fost puternic avariată de bombardamentele forțelor armate rusești. La ultimele estimări Kievul anunța că 40 % (procentul fiind în creștere după ultimul atac al Rusiei) din infrastructură a fost distrusă, ucrainenii fiind nevoiți să îndure pene forțate de curent electric. Ba mai mult, în urma ultimului atac devastator al Rusiei - cu aproximativ 100 de rachete - și rețelele de Internet au probleme. În acest context, iarna cade cum nu se poate mai prost pentru Ucraina.

Meteorologii ucraineni anunță primele ninsori și o răcire semnificativă. Joi, 17 noiembrie, va ninge și va ploua în Ucraina. Precipitații sunt așteptate în majoritatea zonelor, precum și în regiunile vestice, relatează presa ucraineană. La Kiev astăzi va fi înnorat și ucrainenii așteaptă prima zăpadă. Temperatura aerului pe timp de noapte este de -4 °, în timpul zilei +1 °.

Potrivit serviciului de presă al Administrației de Stat a orașului Kiev, citând date din Ukrigdrometcenter, din cauza răspândirii aerului rece din nordul Europei în perioada 17-18 noiembrie, va ploua în regiunea Kievului cu o tranziție spre lapoviță și ninsoare, cu o formare temporară a unui strat de zăpadă de 3-8 cm înălțime.

De asemenea, vineri, 18 noiembrie, sunt prognozate ninsori. Temperatura aerului va scădea până la -2 grade. Gheața este așteptată pe șosele, în unele locuri se anticipează acumularea de zăpadă umedă și întărirea vântului la 15-18 m/s.

Milioane de ucraineni au rămas în beznă şi există riscul să nu mai funcţioneze nici sirenele care anunţă raidurile aeriene. Avariile majore care au fost provocate infrastructurii energetice din Ucraina are consecinţe şi în Republica Moldova, unde mai multe localităţi au rămas în beznă. Kirilo Timoşenko, adjunctul şefului biroului preşedintelui ucrainean, spune că peste şapte milioane de ucraineni au rămas fără electricitate ca urmare a valului de atacuri cu rachete care au vizat marţi întreg teritoriul ucrainean. Timoşenko a declarat că 15 instalaţii din infrastructura energetică a Ucrainei au fost avariate în urma acestor atacuri. Administraţia oraşului Kiev a avertizat că întreruperile de curent cauzate de atacurile ruseşti cu rachete şi drone au drept consecinţă imposibilitatea funcţionării sirenelor pentru raiduri aeriene din ţară, relatează jurnalistul Christopher Miller de la „Financial Times”.

Netblocks, o firmă care urmăreşte securitatea cibernetică şi conectivitatea în întreaga lume, spune că Ucraina „se confruntă în prezent cu o întrerupere majoră a internetului”, relatează CNN. Netblocks a transmis pe Twitter că „măsurătorile în timp real arată că la nivel naţional conectivitatea este la 67% faţă de nivelurile anterioare; incidentul vine pe fondul informaţiilor despre unul dintre cele mai intense atacuri cu rachete ruseşti de până acum”, arată Netblocks.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri