Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ramona Mănescu: ”Am primit foarte multe amenințări!”

RAMONA MANESCU - DUPA 20 DE ANI - PROTV - 2013
  Mănescu susține că s-a lovit, încă de când a intrat în Ministerul Transporturilor, de mafia din sistem, iar controalele pe care le-a dispus, chiar și în cazul accidentului aviatic din Apuseni, merg foarte greu pentru că există oameni din sistem interesați să nu se afle toate datele. Ramona Mănescu a dat ca exemple controalele dispuse la CFR Marfă sau la CFR Infrastuctură și a precizat că presiunile sunt enorme din interiorul sistemului. ”Am dispus controale pe toată linia în Minister. Chiar dacă nu am convocat comandamentul de urgență, pentru că legea nu o permitea,  dar toți oamenii care ar fi putut face parte din comandament erau acolo”, a declarat Mănescu. Ministrul Transporturilor amenință cu demiteri, însă a spus că nu poate face nimic înainte ca controalele să fie finalizate, însă după ce va avea date certe nu va ezita să taie în carne vie. ”Cred că nu ar fi corect din partea mea să mă antepronunț sau să spun ceea ce cred, fără să dețin toate probele”, a precizat ministrul. ”De când am intrat în Minister, vă spun, mă simt ca polițistul rău, care a venit acolo să dea oamenii afară și să-i caute pe toți. Am primit foarte multe amenințări și foarte multe avertismente să mă opresc, să încetez cu controalele astea. Sistemul opune rezistență. Sunt oameni care prin asta își crează surse și asta le asigură resurse pentru o suplimentare a veniturilor”, a mai spus Ramona Mănescu. Întrebată dacă i s-a cerut demisia în cadrul ședinței CSAT sau în cadrul PNL, Ramona Mănescu a negat vehement aceste informații. ”Nu, nu mi-a fost cerută demisia. Am văzut și eu ce a apărut pe surse, dar nu mi s-a cerut demisia nici mie, nici altcuiva”, spune Mănescu, cu referire la Mircea Dușa, ministrul Apărării.    

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.