Fundaşul francez Raphael Varane va fi absent "mai multe săptămâni" din cauza unei accidentări şi va rata meciul de campionat cu Arsenal de duminică, a anunţat, miercuri, clubul de fotbal Manchester United, citat de AFP.
Echipa antrenată de Erik ten Hag este privată de mai mulţi jucători importanţi înaintea meciului de la Londra, dinaintea pauzei internaţionale, conform Agerpres.
Luke Shaw, Mason Mount, noul recrut Rasmus Hojlund sunt şi ei accidentaţi, în timp ce Tyrell Malacia, Amad Diallo, Kobbie Mainoo şi Tom Heaton nu au jucat încă în acest sezon.
Varane s-a accidentat în prima repriză a meciului din etapa a 3-a cu Nottingham Forest (3-2) şi a fost înlocuit la pauză, dar Manchester nu a precizat natura accidentării sale.
Fostul internaţional, în vârstă de 30 de ani, a fost victima mai multor accidentări de la sosirea sa pe Old Trafford în 2021.
Comentează