Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport devastator al senatorilor americani democrați: Putin, o ameninţare pentru securitatea SUA, la care Trump rămâne pasiv

putin trump

Preşedintele rus Vladimir Putin constituie o ameninţare gravă la adresa Statelor Unite ale Americii şi faţă de care Donald Trump rămâne însă pasiv, este concluzia unui raport publicat miercuri de membrii democraţi ai Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul american, transmite AFP. Documentul de 206 pagini, redactat în principal pe baza unor informaţii publice şi de presă, înscrie în arhivele Congresului poziţia democraţilor potrivită căreia Donald Trump, al 45-lea preşedinte american, rămâne pasiv în faţa atacurilor informatice, a propagandei şi a altor acţiuni ale 'regimului corupt al lui Putin', aşa cum îl descriu autorii raportului, conform Agerpres.

'Niciodată în istoria americană un preşedinte al Statelor Unite nu a fost atât de indiferent la o ameninţare atât de evidentă împotriva securităţii naţionale', scrie în preambul Ben Cardin, liderul minorităţii democrate din Comisia pentru Relaţii Externe.

Raportul, intitulat 'Atacurile asimetrice ale lui Putin contra democraţiei în Rusia şi în Europa: Implicaţii pentru securitatea naţională americană', se referă îndelung la parcursul şi metodele lui Vladimir Putin, acuzându-l pe el şi regimul său de corupţie şi de spălare de bani, de propagandă, legături cu crima organizată şi de orchestrarea unor asasinate politice.

Unele părţi din raport descriu tentative ale Rusiei de implicare în mai multe alegeri din Europa şi formulează recomandări. Documentul evidenţiază în mod repetat că, spre deosebire de SUA, celelalte democraţii vizate de operaţiunile de dezinformare şi de piratare informatică atribuite Moscovei au reacţionat cu fermitate, cum este cazul Finlandei, Spaniei sau Franţei, de pildă.

În schimb, susţin autorii, 'guvernul american nu are încă o abordare coerentă, globală şi coordonată în faţa operaţiunilor de influenţă nefastă ale Kremlinului', din cauza 'lipsei de leadership prezidenţial' şi a unui 'preşedinte Trump neglijent'.

Spre exemplu, un centru antipropagandă al Departamentului de Stat, prevăzut într-o lege din 2016 adoptată de Congres, rămâne nefuncţional. Raportul a fost redactat fără participarea membrilor republicani ai comisiei. Deşi majoritatea republicană din Congres rămâne visceral ostilă lui Putin, ea este în acelaşi timp atentă să nu-l provoace inutil pe preşedintele Trump, care continuă să minimalizeze ingerinţa rusă în campania din 2016 pentru Casa Albă şi să califice drept invenţie ideea unei complicităţi între echipa sa şi Moscova.

'Rusia şi lumea râd de prostia pe care o observă. Republicanii ar trebui în sfârşit să preia controlul!', a scris Trump miercuri pe Twitter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.