În domeniile apărării naţionale şi afacerilor interne nu a fost îndeplinită nicio promisiune prevăzută în programul de guvernare al PSD, în timp ce în justiţie doar un singur obiectiv a fost atins, potrivit raportului privind stadiul realizării programului de guvernare al PSD. În acest sens, în justiţie a fost îndeplinit obiectivul privind reînfiinţarea Institutului Român de Criminologie, în schimb, nu au fost realizate 29 de obiective, printre care aplicarea de îndată a deciziilor CCR, Legea răspunderii magistraţilor, modernizarea legislaţiei sistemului judiciar, program pentru rezolvarea situaţiei din penitenciare, Legea răspunderii ministeriale, promovarea standardelor europene în materia prezumţiei de nevinovăţie, consolidarea capacităţii ICCJ de a-şi îndeplini rolul constituţional de unificator al practicii judiciare, realizarea Cartierului pentru Justiţie, măsuri mai aspre în legislaţia penală pentru cei care agresează verbal sau fizic funcţionarii publici, mecanism de dialog permanent între reprezentanţii celor trei puteri ale statului.
În domeniul afacerilor interne o măsură neîndeplinită este legată de arhivele naţionale, analiza stării de fapt şi asigurarea dotărilor pentru o bună conservare a dosarelor, iar printre cele îndeplinite parţial se numără perfecţionarea dispozitivelor jandarmeriei, achiziţionarea de mijloace speciale de intervenţie la incendii, deszăpeziri, inundaţii şi ca DIPI să gestioneze situaţia operativă din responsabilitatea sa pentru protejarea personalului din în domeniul afacerilor interne.
Programul privind înzestrarea armatei până în 2026/strategia de achiziţii 2017-2020, implementarea unui management optim al resurselor de apărare şi revitalizarea industriei naţionale de apărare se numără printre măsurile neîndeplinite în domeniul apărării naţionale. Totodată, au fost îndeplinite doar parţial obiectivele de continuitate strategică în cadrul NATO şi UE, creşterea capacităţii operaţionale a forţelor armate, pregătirea populaţiei şi teritoriului şi gestionarea interinstituţională a crizelor de tip militar sau de securitate.
De asemenea, în domeniul politicii externe au fost îndeplinite doar două măsuri, iar în cel al politicilor pentru diaspora, un singur obiectiv, adică înfiinţarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. În acest sens, în privinţa politicii externe au fost atinse obiectivele referitoare la menţinerea angajamentului privind aderarea, în etape, la spaţiul Schengen, implementarea adecvată a deciziilor Summitului NATO din 2016 de la Varşovia de interes pentru România, conform Agerpres.
În schimb, 14 măsuri din programul de guvernare nu au fost îndeplinite, printre care dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă, respectând sancţiunile UE, implicarea activă şi pe fond în elaborarea mandatului comunitar privind negocierile relative la Brexit, evidenţierea contribuţiei substanţiale a României la asigurarea securităţii frontierei externe a UE, sprijinirea şi eficientizarea Parteneriatului estic, dezvoltarea capacităţilor de apărare ale UE şi a Politicii Comune de Securitate şi Apărare, îmbunătăţirea calităţii serviciilor consulare pentru cetăţenii români din străinătate.
Comentează