China este joi gazda unei reuniuni a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), la care participă miniştrii apărării din Rusia şi Iran alături de omologii lor din celelalte opt ţări membre, forum ce intervine într-un context tensionat în Orientul Mijlociu şi după un summit NATO care a convenit creşterea cheltuielilor militare în Europa, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Reuniunea din Qingdao, oraş pe coasta de est chineză, se desfăşoară după intrarea în vigoare marţi a unei încetări a focului între Israel şi Iran, ultima fiind ţară membră a OCS.
Totodată, acest forum are loc la o zi după ce şefii de stat şi de guvern din Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au convenit la summitul lor de la Haga să crească cheltuielile de apărare în conformitate cu cererile preşedintelui american Donald Trump.
Ministrul apărării chinez, Dong Jun, a calificat joi reuniunea din Qingdao, oraş care adăposteşte o importantă bază navală chineză, drept o contrapondere la o lume cuprinsă de "haos şi instabilitate".
"Schimbări cruciale din acest secol se accelerează, unilateralismul şi protecţionismul sunt în creştere", a declarat miercuri Dong Jun, care a avut miercuri întâlniri separate cu omologii săi din Belarus, Iran, Pakistan, Kârgâzstan şi Rusia etc, potrivit EFE.
"Actele hegemonice, dominatoare şi de intimidare aduc o gravă atingere ordinii internaţionale", a afirmat ministrul chinez, invitând ministerele apărării din statele membre ale OCS "să continue să aprofundeze cooperarea pragmatică şi să protejeze împreună mediul de dezvoltare paşnică prin acţiuni mai energice".
Dong Jun a făcut apel la omologii săi să "consolideze cooperarea şi coordonarea în cadrul unor platforme multilaterale precum Organizaţia Naţiunilor Unite şi OCS" şi să "lupte pentru echitatea şi justiţia internaţionale şi menţinerea stabilităţii strategice globale".
În acest context, ministrul apărării iranian i-a transmis omologului său chinez că Teheranul speră că "China va continua să lupte pentru dreptate şi va juca un rol mai activ în menţinerea încetării focului (cu Israelul) şi reducerea tensiunilor regionale".
La rândul său, ministrul apărării rus, Andrei Belousov, i-a transmis lui Dong că Rusia "este dispusă să colaboreze cu China" pentru "aprofundarea comunicării strategice şi cooperării pragmatice între armatele celor două ţări, pornind de la un nou punct de plecare, pentru a menţine împreună stabilitatea strategică globală".
Belousov a elogiat relaţiile Rusiei cu China, afirmând că acestea au atins un "nivel fără precedent", adăugând că "relaţiile de prietenie între ţările noastre menţin o dinamică ascendentă de dezvoltare pe toate direcţiile".
OCS a condamnat luni operaţiunea militară americană, exprimându-şi "profunda îngrijorare" şi calificând-o drept o "încălcare gravă a dreptului internaţional".
Beijingul încearcă de mult timp să prezinte OCS, care grupează zece ţări, drept o contrapondere la puternicele blocuri de putere aliate cu SUA, încurajând în special colaborarea în domeniile politic, de securitate, comercial şi ştiinţific.
Ministrul apărării indian, Rajnath Singh, prezent de asemenea la reuniunea din Qingdao, a declarat că ţările membre OCS trebuie să "aspire în mod colectiv la realizarea dorinţelor şi aşteptărilor popoarelor noastre, abordând provocările din prezent".
"Lumea în care trăim trece printr-o transformare drastică. Globalizarea, care ne-a apropiat odinioară, pierde din elan", a afirmat Rajnath Singh într-o declaraţie postată pe contul său de pe platforma X.
China se prezintă oficial ca parte neutră faţă de invazia rusă în Ucraina, dar mai multe guverne aliate cu Kievul apreciază că Beijingul acordă Moscovei un sprijin economic şi diplomatic crucial.
OCS, care grupează India, Iran, Kazahstan, China, Kârgâzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan, Belarus şi Uzbekistan, este cea mai mare instituţie din lume din punct de vedere geografic şi al populaţiei, acoperind aproximativ 40 % din populaţia lumii.
Deşi membrii OCS susţin că nu este un bloc militar şi că urmăreşte să protejeze statele membre de ameninţări precum terorismul, separatismul şi extremismul, unii experţi cred că scopul său principal este de a servi drept contrapondere la NATO, notează EFE.
Comentează