Răspunsul lui Victor Negrescu la scrisoarea adresată de organizații ale societății civile

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 07-07-2017

Actualizat: 07-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a transmis vineri, 7 iulie 2017, următorul mesaj, ca răspuns la scrisoarea adresată de organizații ale societății civile pe tema viitoarei Președinții Române a Consiliului UE:

Am primit cu interes și preocupare scrisoarea dumneavoastră, pentru care doresc să vă mulțumesc.

Apreciez demersurile pe care Europuls și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile le-au inițiat în vederea susținerii Președinției Române a Consiliului UE în 2019 și vă împărtășesc punctul de vedere: România nu trebuie doar să-și propună să se achite onorabil de această obligaţie de stat membru al UE, ci să arate că deține capacitatea de a exercita cu succes Președinția Consiliului.

De asemenea, consider, în asentiment cu dumneavoastră, că societatea civilă organizată poate să aibă un rol activ în procesul de pregătire, dar și de exercitare a Președinției Consiliului UE, întărirea dialogului și a cooperării dintre guvern și mediul neguvernamental fiind, din acest punct de vedere, extrem de importantă. Mă bucură faptul că la nivelul societății civile organizate există această viziune și acest interes, convergente obiectivelor și modului în care doresc să exercit mandatul de ministru delegat în care am fost învestit.

În egală măsură vă împărtășesc interesul acordat ritmului în care se implementează măsurile în vederea pregătirii Președinției Române a Consiliului UE. În prima parte a acestui an s-au făcut pași importanți în această direcție, dar, fără îndoială, ritmul poate fi accelerat, fără rabat de la rigoare, seriozitate și profesionalism.

Vă asigur că am în vedere, alături de colegii mei, accelerarea acestui proces, care va însemna nu doar coordonarea structurilor guvernamentale cu responsabilități în domeniu, ci și cooperarea cu societatea civilă, astfel încât România să fie cât mai bine pregătită pentru acest moment important.

Vă mulțumesc încă o dată pentru preocupare, pentru deschidere și pentru demersurile pe care le întreprindeți. Dialogul cu societatea civilă organizată este important pentru mine, iar contribuția și expertiza de la acest nivel sunt extrem de utile. Am convingerea că vom putea întări parteneriatul dintre guvern și sectorul ONG, în care și eu am activat și de care mă simt încă atașat.

Considerați, vă rog, acest răspuns al meu la scrisoarea dumneavoastră ca fiind o invitație la dialog, urmând ca, în perioada următoare, cadrul derulării acestuia să fie perfectat, se anunţă într-un comunicat de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri