Răsturnare de situație: localnicii au returnat bunurile luate din mașina lui Răzvan Ciobanu

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 30-04-2019

Actualizat: 30-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Familia lui Răzvan Ciobanu, dar şi anchetatorii încearcă să afle ce s-a petrecut în dimineaţa zilei de luni, când designerul şi-a pierdut viaţa într-un dramatic accident rutier.

Citește și: Informații EXLOZIVE Vica Blochina explică de ce a plecat Răzvan Ciobanu ÎN GRABĂ de pe litoral

Un pas important al acestei investigaţii este raportul medicilor legişti. La Constanța, au ajuns marți dimineaţă mama şi tatăl lui Răzvan Ciobanu, dar şi prieteni apropiaţi ai creatorului de modă.

Medicii legişti încearcă să afle din ce cauze a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu.

Sunt prezenţi şi reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere din Constanța, cei care investighează tragedia.

Împreună vor să stabilească foarte clar în ce împrejurări şi-a pierdut viaţa designerul.

Marți, anchetatorii au anunţat că mai mulţi localnici din Săcele, satul unde s-a petrecut tragedia, au adus la sediul poliţiei de acolo mai multe bunuri care cel mai probabil au zburat din maşină în urma impactului. Printre bunuri este şi o Biblie, relatează Stirileprotv.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri