DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Răsturnare de situație: Echipa de anchetatori ai OMS îşi începe în sfârșit vizita în China

oms

Echipa de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), însărcinată cu anchetarea originii coronavirusului şi aşteptată în China săptămâna trecută, îşi va începe în sfârşit misiunea joi, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii chinez, citat de France Presse şi Reuters, scrie agerpres.ro.

Această vizită este extrem de sensibilă pentru Beijing, dornic să evite orice responsabilitate în epidemia ce a ucis peste 1,9 milioane de oameni în întreaga lume, notează AFP. Programată iniţial săptămâna trecută, ea a fost anulată în ultimul moment din lipsa tuturor autorizaţiilor necesare pentru echipă, aminteşte sursa citată.

"După discuţii, echipa de experţi ai OMS (...) se va duce în China începând cu 14 ianuarie pentru inspecţii. Ei vor efectua cercetări în comun cu oamenii de ştiinţă chinezi cu privire la originile COVID-19", a declarat Ministerul Sănătăţii chinez într-un scurt comunicat.

Beijingul nu a furnizat detalii cu privire la modul în care se va desfăşura vizita, dar se aşteaptă ca anchetatorii să fie plasaţi în carantină la sosirea pe teritoriul chinez.

Ironia sorții: După ce DNA condus de ea tergiversa cu anii dosarele magistraţilor, Kovesi cere la ÎCCJ să i se soluţioneze mai repede un dosar de la SIIJ


Comisia Naţională de Sănătate chineză, care a anunţat data, nu a oferit detalii cu privire la itinerariul echipei.

Într-o rară critică faţă de China, notează AFP, şeful OMS şi-a exprimat regretul săptămâna trecută că anchetatorii săi nu s-au putut duce în această ţară.

Unda verde a chinezilor vine la exact un an după anunţul primului deces în China din cauza a ceea ce era la acea vreme doar un virus misterios. De atunci, ţara a reuşit să elimine practic maladia de pe teritoriul său, potrivit AFP, adăugând că autorităţile de la Beijing nu ratează nicio ocazie de a pune la îndoială originea chineză a virusului, în timp ce iniţial au dat vina pe o piaţă din Wuhan unde erau vândute animale vii.

Dar China nu a reuşit să împiedice ca preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, să acuze cu regularitate autorităţile de la Beijing de răspândirea "virusului chinez" pe planetă - şi chiar de faptul că l-ar fi lăsat să scape dintr-un laborator de virologie din Wuhan, oraşul din centrul ţării unde a apărut virusul la sfârşitul anului 2019.

Şi, ca semn de nervozitate, puterea comunistă a condamnat la sfârşitul lunii decembrie la patru ani de închisoare o "jurnalistă cetăţeană", Zhang Zhan, care a relatat despre carantina din Wuhan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.