DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Răsturnare de situaţie: Guvernul revine asupra Codului Administrativ. Noi modificări vor fi operate, după presiunile UDMR

Guvernul Romaniei
guvernul romaniei sigla

Proiectul Codului administrativ ar putea intra din nou în dezbatere, în şedinţa de Guvern de miercuri, pentru a fi completat cu observaţiile venite de la Consiliul Legislativ, transmite Agerpres.

Potrivit unor surse guvernamentale, este posibil ca în şedinţa de Guvern de miercuri să fie reintrodus pe ordinea de zi Codul administrativ, pentru a fi completat cu observaţiile făcute la proiect de Consiliul Legislativ.

''Este vorba de două observaţii venite de la Consiliul Legislativ pe care trebuie să le introducem în acest proiect", au spus sursele citate. 

Codul administrativ a fost adoptat săptămâna trecută de Guvern, dar până acum nu a fost publicat în Monitorul Oficial. 

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut marţi premierului Viorica Dăncilă revenirea la varianta Codului administrativ votată în Parlament, susţinând că legea adoptată de Guvern conţine foarte multe schimbări, inclusiv legate de folosirea limbii materne în administraţia locală. 

"Am cerut, dacă se poate, să fie discutat textul, din nou, fiindcă nu a apărut în Monitorul Oficial şi până când Parlamentul lucrează este posibil să fie introdus pe ordinea de zi a şedinţei următoare. (...) Şi, dacă se poate, o revenire la forma din Parlament, fiindcă acolo au existat dezbateri şi Curtea Constituţională a luat o decizie legată doar de formă, de bicameralism şi nu a analizat fondul textului", a declarat pentru AGERPRES Kelemen Hunor. 

Legat de folosirea limbii materne în administraţie, liderul Uniunii i-a spus premierului Viorica Dăncilă că drepturile câştigate nu pot fi retrase sau anulate.

CITEȘTE ȘI: Limonada neagră, la mare căutare pentru cure de slăbire. Are însă şi RISCURI serioase

Acesta i-a mai atras atenţia premierului că nu este corect că interesul public naţional este prioritar în faţa interesului local, solicitând modificarea articolului respectiv. 

O altă modificare care apare în Codul administrativ votat de Guvern este legată de faptul că funcţionarii publici pot avea funcţii de conducere în partidele politice, preşedintele UDMR punctând că acest lucru este contraproductiv. "Asta înseamnă că într-adevăr toate funcţiile publice, la un moment dat, pot fi puse sub semnul întrebării", a mai precizat liderul Uniunii.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.