Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răsturnare de situație în cazul asistentei de la Spitalul Universitar, care a fost în greva foamei: Femeia a fost CONCEDIATĂ

zuonline.ch
spital semn indicator

Asistenta de la Spitalul Universitar, care a fost în greva foamei timp de 17 zile în luna august, a fost concediată. Ea susţine că motivul ar fi că a vorbit despre neregulile din cadrul instituţiei medicale, însă managerul spitalului precizează că a fost desfăcut contractul din motive disciplinare, scrie Mediafax.

“Am făcut greva foamei, eu nu am fost în discotecă. (...) Am terminat (n.r - greva foamei) în 22 august, acum suntem în 12 octombrie. (...) Pentru că am vorbit. A deranjat faptul că am spus neregulile din acest spital, pentru că am adus dovezi în spațiul public, în cel virtual și în mass-media, pentru că toți colegii sunt alături de mine, dar le e frică să vorbească. Pentru că am spus ca în această unitate s-a instaurat o dictatură, pentru că ăsta e adevărul”, a declarat, vineri, Mariana Luceanu, fostă angajată a Spitalului Universitar de Urgență București.

De cealaltă parte, managerul unităţii spitaliceşti susţine că a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare.

Citește și: Replică FULGER din PSD după scandalul privind BLOCAREA fondurilor europene pentru pesta porcină

“Doamna a fost cercetată disciplinar în comisia de disciplină pentru absenţele repetate şi nemotivate de la locul de muncă. Nu are nicio legătură cu afirmaţiile spuse în spaţiul public. Din cauza părăsirii locului de muncă, a pus în pericol viaţa pacientilor. S-a votat în unanimitate la comisia de displinică şi i s-a comunicat ieri (joi) decizia”, a spus  managerul Spitalului Universitar de Urgență București, Adriana Nica.

Doi asistenţi medicali de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti au intrat în greva foamei pe 8 august. Adriana Nica a precizat că celălalt asistent medical care a fost în greva foamei nu a fost concediat pentru că nu a lipsit de la muncă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.