Dosarul a fost preluat de Curtea de Apel București, în cele două luni de la izbucnirea scandalului nefiind audiată nicio persoană în acest dosar.
După ce o tânără de 17 ani și-a acuzat de viol colegi din AUR, principalii suspecți în dosar nu fuseseră audiați la Slobozia, potrivit Realitatea Plus.
Incidentul s-a petrecut în stațiunea Olimp, județul Constanța, într-o camera a hotelului Holyday Blue, unde a avut loc școală de vara a organizației de tineret a AUR.
„La dată de 16 septembrie, Poliția Slobozia a fost sesizată că o minoră de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracțiuni de viol, comisă în județul Constanța”, a anunțat la acea dată IPJ Ialomița.
Raportul medical în care adolescență acuză faptul că fost violată în tabăra de vara AUR confirmă acuzațiile acesteia iar certificatul medico legal arată că la mijloc este vorba despre o agresiune fizică umană, mai exact viol.
În certificatul medico-legal a fost confirmată agresiunea fizică
Minora a povestit cu lux de amănunte ce își mai amintea din noaptea respectivă, spunând că a avut loc o petrecere pe plajă în cadrul căreia s-a consumat foarte mult alcool, după care bărbații ar fi luat-o la hotel, acolo unde au ademenit-o într-o cameră spunând că au nevoie de un încărcător.
De atunci nu-și mai amintește multe detalii din noaptea respectivă.
Tânăra a susținut că în cursul nopții a consumat băuturi alcoolice „cu mai multe persoane din delegație, iar când s-a trezit a simțit dureri în zona inghinală, observând că prezintă urme de sânge".
Acasă a povestit părinților, care au dus-o la medic. Mama fetei a declarat că nu și-a dat consimțământul pentru ca fiica sa să meargă în tabăra de vară AUR și nici nu a semnat vreun act în acest sens.
Adolescenta a declarat că nu dorește să dea relații cu privire la identitatea persoanelor cu care s-a aflat în camera de hotel, potrivit anunțului Poliției din 18 septembrie.
Comentează