Răsturnare de situație! Se prăbușește industria mașinilor electrice: motoarele clasice revin în forță (studiu)

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-03-2025 20:53

Actualizat: 20-03-2025 22:53

Article thumbnail

Sursă foto: Autovit

Maşinile cu combustie internă câştigă teren în preferinţele consumatorilor de pe mai multe pieţe globale, în defavoarea vehiculelor electrice, conform Deloitte 2025 Global Automotive Consumer Study.

  • La realizarea studiului Deloitte 2025 Global Automotive Consumer Study au participat aproximativ 31.000 de consumatori din 30 de ţări, dintre care 13 state europene (Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria).

Cercetarea publicată joi arată că preferinţele consumatorilor din Germania indică o creştere de la 49%, în 2024, la 53% în acest an, trend similar şi în: Japonia (41% faţă de 34% în 2024), India (54% faţă de 49%) şi China (38% faţă de 33%). De asemenea, în SUA, motoarele clasice deţin o pondere ridicată în opţiunile consumatorilor, chiar dacă procentul e pe un trend descendent (62% faţă de 67%, în 2024), relatează Agerpres.

Criteriile esențiale

În schimb, indiferent de tipul motorului, preţul şi calitatea produsului rămân principalele criterii de alegere a mărcii pentru următoarea maşină în cazul consumatorilor din Germania (62%) şi Marea Britanie (62%), respectiv SUA (58%), Marea Britanie (62%) şi Asia de Sud-Est (65%), în timp ce performanţa vehiculului este pe primul loc în Coreea de Sud (59%).

Potrivit sursei citate, cei care totuşi intenţionează să cumpere o maşină electrică sunt motivaţi, în principal, de protecţia mediului, în India (63%) şi Germania (54%), şi de costul mai redus cu alimentarea, în Asia de Sud-Est (64%), Japonia (61%) şi Marea Britanie (59%).

Pe de altă parte, programele guvernamentale de susţinere a producţiei de vehicule cu grad redus de poluare nu se află printre primele trei argumente în favoarea achiziţionării unei maşini electrice decât în Germania (33% din consumatori).

Totodată, conform studiului, creşte ponderea consumatorilor care vor să schimbe marca de vehicul la următoarea achiziţie - la 76% în China (de la 73% în 2024), la 71% în Asia de Sud-Est, 51% în Marea Britanie sau 46% în Germania, ceea ce indică o intensificare a concurenţei pe această piaţă. În plus, nici loialitatea faţă de producătorii locali nu mai este prea puternică, cu excepţia Japoniei (unde 76% sunt loiali producătorilor locali). Consumatorii spun că nu contează ţara de producţie dacă maşina aleasă le satisface nevoile - Marea Britanie (68%), China (52%), Germania (50%), SUA (47%).

Principalele preocupări

Referitor la maşinile electrice pe baterie, participanţii la studiu sunt, în general, preocupaţi de autonomie (Germania - 54%, Marea Britanie 52%), de preţ (Germania - 45% şi Marea Britanie - 49%), de timpul de alimentare (Japonia - 49%, Marea Britanie - 47%), de infrastructura publică de încărcare (Germania - 43%) şi de siguranţa tehnologiei integrată în baterie (Coreea de Sud - 49%).

O altă preocupare în acest caz este legată de reciclarea bateriilor şi de entitatea care ar trebui să fie responsabilă în acest sens. În timp ce consumatori din Japonia şi din Coreea de Sud consideră că producătorul maşinii ar trebui să gestioneze bateriile pe întreaga durată de viaţă (35%, respectiv 31%), germanii pun pe primul loc producătorul bateriei (21%), iar consumatorii din China (26%), Asia de Sud-Est (25%) şi din Marea Britanie (19%) cred că ar trebui să existe o entitate dedicată care să se ocupe de reciclare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri