Război comercial între SUA și China - Discuții „foarte constructive” la Kuala Lumpur

Autor: George Traicu

Publicat: 25-10-2025 15:44

Article thumbnail

Sursă foto: www.just-style.com

Negocierile comerciale dintre China și SUA, care urmăresc să pună capăt războiului comercial dintre cele două economii majore ale lumii, au început sâmbătă la Kuala Lumpur, Malaysia, și s-au dovedit „foarte constructive”, potrivit unui purtător de cuvânt al Trezoreriei americane.

Reprezentanții celor două țări s-au reunit în capitala malaieziană pentru a încerca să găsească un compromis în contextul tensiunilor comerciale care afectează economia globală de mai mulți ani.

„Discuțiile de astăzi s-au încheiat. Ne așteptăm ca acestea să reînceapă duminică dimineața”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit AFP, fără a oferi detalii despre punctele de dispută sau eventualele acorduri provizorii.

Negocierile coincid cu desfășurarea summitului Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care va avea loc începând de duminică la Kuala Lumpur.

Donald Trump, aflat într-un turneu regional, urmează să se întâlnească joi cu președintele chinez Xi Jinping, subliniind importanța acestor discuții bilaterale în contextul geopolitic și economic regional.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri