Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Război TOTAL între ministrul Sănătății și medicii de familie: 'Nu este etic şi normal'

www.agerpres.ro
Florian Bodog

Medicii de familie protestează începând de azi, prin refuzul de a elibera rețete compensate și trimiteri. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

Vezi și: Elena Udrea începe anul cu un mesaj violent: 'Măi lichelelor, ați uitat când lingeați clanța să vă sprijin'

„90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută - am participat şi eu la prima parte a întâlnirii şedinţă de guvern. Am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar aşa cum se întâmplă de obicei, noi cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a declarat Bodog.

Vezi și: LOVITURĂ pentru bugetari: Nu TOŢI vor primi norma de hrană care înlocuieşte tichetele de masă

În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.

"Din păcate, nu avem motive să renunţăm protest. Vom continua să consultăm oamenii pro bono, cei mai mulţi dintre noi, însă ceilalţi vor încasa consultaţiile. Nu vom mai da trimiteri şi reţete compensate, asta este obligaţia Casei de Asigurări. Nu ştim cât vom continua acest protest, pentru că nu depinde de noi. Deciziile sunt mai sus. Noi am încercat, am fost la discuţii la Ministerul Sănătăţii, dar totul a rămas la nivel de „se va...”. „Se va...”, dar nu se ştie când. Vă daţi seama că nu ne-am dorit să se ajungă aici, dar altă soluţie nu avem. Într-adevăr, cei mai afectaţi sunt pacienţii, dar sunt afectaţi prin ceea ce se întâmplă în sistemul medical în general, nu doar prin protestul nostru”, a declarat preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, potrivit news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.