Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Război total pe legile justiției! Augustin Lazăr îi răspunde lui Tudorel Toader: Parchetul General 'își manifestă îngrijorarea'

Inquam Photos / Alexandru Busca
Inquam Augustin Lazar

Procurorul general al României Augustin Lazăr îi răspunde ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că amendamentul la Legea 303/2004 privind introducerea controlului ierarhic superior asupra procurorilor "preia regula de rang constituţional conform căreia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei", susţinând că ministrul "nu interferează în activitatea de urmărire penală", însă poate cere explicaţii procurorilor legate de un dosar. Tudorel Toader a mai spus că este de discutat, de asemenea, dacă nu ar fi normal ca Ministerul Justiţiei să devină ordonator de credite şi pentru bugetul Ministerului Public.

Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media de a comunica un punct de vedere în legătură cu declarațiile ministrului Justiției din cursul zilei de azi, 9 decembrie 2017, potrivit cărora este de discutat dacă nu ar fi normal ca Ministerul Justiției să devină ordonator de credite și pentru bugetul procurorilor , precum și că ministrul Justiției nu interferează în activitatea de urmărire penală dacă pune întrebări legate de un dosar în curs de soluționare, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să facă următoarele precizări:

Independența financiară este o componentă esențială a independenței Justiției, care nu trebuie să aibă niciun fel de dependență față de o altă putere a statului. Ministerul Public nu a fost niciodată dependent financiar de alte instituții, iar schimbarea acestei situații ar demonstra dorința de punere sub control a procurorilor.

Replică acidă pentru Augustin Lazăr! Tudorel Toader pune punctul pe 'i': 'Procurorii sunt plasați sub autoritatea ministrului justiției'

În acest context, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție își manifestă îngrijorarea cu privire la independența procurorului, ideea preluării gestionării bugetului Ministerului Public de către Ministerul Justiției însemnând o gravă atingere adusă acestei independențe. Dacă ministrul justiției - om politic sau membru al unui guvern politic - devine ordonator de credite al bugetului Ministerului Public, se creează posibilitatea controlării activității procurorilor prin subfinanțarea sistemului, a unor structuri din cadrul acestuia sau direcționarea discreționară a resurselor financiare. Practic, cele trei bugete ale Ministerului Public – PÎCCJ, DNA, DIICOT - nu pot fi gestionate operativ împreuna cu cel al Ministerului Justiției, pentru că ar determina o sufocare financiară, respectiv, blocarea activității parchetelor. Invocarea faptului că Ministerul Justiției este ordonator de credite pentru bugetul instanțelor nu reprezintă un argument, în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii și reprezentanții instanțelor de judecată au solicitat, în mod constant, gestionarea bugetelor instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând același considerent al independenței financiare.

Acuzații de trădare: Un judecător cere arestarea fostului preşedinte al Argentinei

Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cunoaște nevoile financiare ale structurilor de parchet, prioritățile de acțiune pentru combaterea fenomenului infracțional, fiind astfel imperios necesar ca gestionarea bugetului să fie făcută de reprezentanții Mininisterului Public, pentru asigurarea unei funcționări eficiente a parchetelor și a combaterii criminalității.

Cu referire la cea de a doua afirmație a ministrului Justiției, precizăm faptul că, în ceea ce privește controlul activității procurorului în activitatea de urmărire penală, în legislația actuală există mecanisme de verificare și control care nu sunt considerate imixtiuni, spre deosebire de o eventuală intervenție a ministrului justiției, care ar avea un astfel de caracter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.