DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Războiul comercial între SUA și UE nu va aduce beneficii niciunui jucător din industria aeronautică

airbus a 400m

Directorul executiv al Airbus, Guillaume Faury, a avertizat joi asupra efectelor sporirii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și UE, care ar dăuna companiilor aeriene la nivel global, inclusiv rivalului american al companiei, Boeing, potrivit Reuters potrivit mediafax.

Statele Unite și Europa s-au aflat într-un conflict extins pe parcursul a mulți ani, cauzat de declarații ale ambelor părți privind subvenții ilegale acordate companiilor Airbus și Boeing, pentru a le ajuta să câștige avantaje competitive în industria aeronautică.

„Aceste tensiuni și situația comercială nu aduc beneficii niciunuia dintre jucătorii din industria aeronautică. Nu credem că vom pierde mai mult decât ceilalți în această situație, dar credem că aceasta ar trebui soluționată într-un mod care să permită afacerilor globale să continue să crească”, a declarat Guillaume Faury.

Boeing a solicitat, miercuri, guvernului SUA, care se află în poziția de a iniția impunerea tarifelor, să restrângă represaliile asupra aeronavelor europene, pentru a evita prejudiciile ce ar putea fi aduse producătorilor americani.

Noul director executiv al Airbus a reiterat avertismentele cu privire la impactul pe care ieșirirea Marii Britanii din Uniunea Europeană îl va avea, într-o notă mai puțin drastică decât cea folosită de predecesorul său, Tom Enders, care amenințase că va opri producția din Marea Britanie. Airbus, care are peste 14.000 de angajați în Marea Britanie, profită de amânarea Brexit pentru a se „pregăti pentru toate scenariile”, a spus Faury, adăugând că încă există șanse pentru un Brexit fără acord, chiar dacă este mai puțin probabil. „Lucrurile nu s-au schimbat și, prin urmare, se înrăutățesc. Această lipsă de claritate de lungă durată este o distragere a atenției. Marea Britanie este într-adevăr un loc unde facem parte din ecosistem, am dori ca acest lucru să continue, indiferent de ce se întâmplă”, a completat acesta.

Faury a respins din nou presupunerile potrivit cărora Airbus ar fi înregistrat creșteri în urma crizei cu care se confruntă Boeing din cauza celor două accidente care au implicat aeronavele 737 Max. „Siguranța este esențială pentru această industrie, deci nu vedem nimic pozitiv în situația actuală. Credem că încrederea pasagerilor și a oamenilor din aviație este foarte importantă atunci când vine vorba despre creștere”, a spus acesta.

Strategiștii europeni au afirmat că Airbus are un interes scăzut pe termen lung în beneficiile pe care accidentele în care a fost implicată compania Boeing le-ar putea aduce companiei europene, aceasta fiind îngrijorată de impactul crizei asupra regulilor de certificare. Dar concurența zilnică rămâne feroce, iar persoane din industria aeronautică din SUA au acuzat compania Airbus că încearcă să inducă în eroare cumpărătorii care încă nu au finalizat tranzacțiile pentru modelul 737 Max al Boeing.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.