Grupul bancar austriac Raiffeisen analizează o posibilă ieşire de pe piaţa din Rusia, după invadarea Ucrainei, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.
Raiffeisen este prezentă pe piaţa din Rusia încă de la colapsul URSS şi anul trecut subsidiara sa rusească a contribuit cu aproape o treime la profitul net de 1,5 miliarde de euro realizat de grupul austriac. Divizia din Rusia a grupului austriac Raiffeisen Bank International este a 10 cea mai mare bancă din această ţară, cu active de 11,96 miliarde de euro.
Rezultatele anuale publicate de RBI arată că grupul are o expunere de 1,6 miliarde de euro pe Rusia şi una de 170 de milioane de euro pe Ucraina.
Clienţii din Rusia reprezintă 11,5% din portofoliul total de împrumuturi al Raiffeisen în timp ce Ucraina reprezintă 2,2%.
O astfel de decizie, în urma căreia una dintre cele mai mari bănci din Europa Centrală şi de Est ar ieşi atât de pe piaţa din Rusia cât şi de pe piaţa din Ucraina, nu este iminentă dar ar putea fi declanşată dacă subsidiarele RBI din cele două ţări vor avea nevoie de noi lichidităţi sau capital, a declarat una dintre surse.
Planurile de rezervă arată că unele companii străine cu operaţiuni în Rusia se grăbesc să se adapteze la sancţiunile severe impuse Moscovei de către statele occidentale şi de turbulenţele care au început să se manifeste pe pieţele ruseşti. De exemplu, companiile energetice BP şi Shell se numără printre cele care vor să îşi reducă legăturile cu Rusia.
O a doua sursă citată de Reuters susţine că RBI ar putea pleca din Rusia şi Ucraina prin transferul proprietăţii asupra subsidiarelor către o altă entitate, dar nu a oferit alte detalii. De asemenea, o altă opţiune ar fi o suspendare temporară a activităţii, a dezvăluit sursa.
În paralel, premierul rus Mikhail Mishustin a anunţat marţi că Moscova va interzice, temporar, investitorilor străini să îşi vândă activele ruseşti, ceea ce ar complica orice încercare de a ieşi de pe piaţa din Rusia.
Costurile potenţiale pentru plecarea RBI din Rusia şi Ucraina sunt deocamdată neclare. Ambele surse au spus că grupul bancar austriac este suficient de robust pentru a face faţă oricărei încetări a operaţiunilor bancare în cele două ţări. Cea de-a doua sursă citată de Reuters a precizat că orice decizie de ieşire de pe piaţa din Rusia va trebui să fie luată în coordonare cu Banca centrală, care ar putea să îşi impună propriile sale condiţii.
Ministerul austriac al Finanţelor a informat săptămâna aceasta că RBU este "bine poziţionat pentru orice eventualitate".
Comentează